Un număr de 2.847 de persoane din județul Timiș beneficiază lunar de ajutor social. Dintre acestea, doar 787 lucrează în folosul comunității. Ceilalți beneficiari sunt persoane scutite pe caz de boală, fie mame care au copii până în vârsta de 7 ani sau persoane care au împlinit 65 de ani, vârsta pensionării.
Dintre beneficiarii de ajutor social din județ, cei mai mulți se regăsesc în Timișoara – 232, potrivit Agenției Județene pentru Plăți și Intervenție Socială Timiș. Mai puțin de jumătate dintre cei declarați apți au și prestat muncă în folosul comunității, în luna aprilie. Cei mai mulți au obținut scutiri medicale.
„Raportat la luna aprilie, 76 de persoane au fost obligate să presteze muncă în folosul comunității. 30 de persoane cu drept de muncă au prestat-o, 40 au prezentat adeverințe de scutire medicală, iar unui număr de 6 persoane le-a fost suspendată plata ajutorului social neprezentându-se la muncă.”, a declarat Corina Eva, purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială Timișoara.
Asistați sociali sunt și în Saravale (44), Moravița (43), Comloșu Mare (41), Recaș (38) sau Lenauheim, Satchinez, Sânnicolau Mare, Gottlob sau Margina.
„În total, de la AJOFM am 37 de persoane care lucrează. Lucrează în folosul comunității: taie iarba, adună crengi, curăță gunoaiele din comună, sparg lemne, sapă șanțuri, curăță canale. Din 44 de dosare, 22 nu lucrează pentru că e vorba de persoane în vârstă.”, a declarat Maximovici Mita, inspectorul social din Primăria Saravale.
La pol opus sunt localitățile Valcani, Fîrdea, Dumbrăvița, Bara și Balinț unde nu se regăsește niciun beneficiar de ajutor social.
„În principiu, cei care locuiesc în Dumbrăvița nu au venit sau nu au fost nici cei din trecut de condiție materială foarte precară și atunci evident că nu există asistați sociali. Oficial suntem 17.400 de persoane. E o populație tânără, 53% cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani.”, a declarat și primarul comunei Dumbrăvița, Horia Bugărin.
„Evaluările beneficiarilor de ajutor social se efectuează de primăriile de domiciliu, la fiecare șase luni sau ori de câte ori se produce o modificare de venituri ale beneficiarilor sau la solicitarea organelor de control.”, a transmis AJPIS Timiș.
Pentru persoanele aflate în plată în luna aprilie, AJPIS Timiș plătește 334.240 lei. Sumele plătite asistaților social sunt cuprinse între 142 de lei și 527 de lei (pentru familiile formate din 5 persoane).