Un primar cărăşean punctează: Salarii mai mari în sănătate înseamnă mai puțină corupție

Primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, consideră că este normal ca medicii și asistentele să aibă salarii mai mari, pentru că și responsabilitatea lor este mai mare față de pacient.

În opinia șefului administrației publice locale din Oţelu Roşu, creșterea salarială este binevenită, pentru că doar așa criteriile de performanță pot crește.

„Probleme și nemulțumiri sunt, ca peste tot, și la Spitalul Oțelu Roșu. Și eu am stat de vorbă cu conducerea în aceste zile, dar să știți că am spus-o și altă dată și îmi asum ceea ce spun. Nu cred că nemulțumirea funcționarilor de la spital este foarte justificată, pentru că niciodată nu putem compara un medic și chiar o asistentă cu un funcționar public, indiferent de câtă muncă depune. Un medic are alt statut, altă răspundere, o asistentă la fel, cred că această nemulțumire totuși nu este foarte justificată. Însă v-am spus și dumneavoastră acum ani de zile în urmă că în primul rând cei de la conducerea țării ar trebui să se gândească la măriri de salarii, pentru că de aici pleacă și motivarea de a nu mai fi corupție, de a fi corectitudine și să aprecieze mai mult bolnavii, și nu numai”, ne-a declarat Luca Mălăiescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/