Un pas important în licitația privind cumpărarea a 44 de autobuze electrice pentru Timișoara a fost finalizat

Cea de-a doua licitație publică privind cumpărarea a 44 de autobuze electrice pentru Timișoara pare să fie cu noroc. Recent, a fost finalizată cu succes o etapă importantă în acest proces, și anume evaluarea tehnică, iar acum este în desfășurare evaluarea financiară. 

Timișoreanul Cătălin Iapă, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, a anunțat că s-a făcut un pas important în ceea ce privește licitația publică privind achiziționare celor 44 de autobuze electrice pentru Timișoara. Astfel, a fost finalizată cea mai grea parte din licitație, evaluarea tehnică.

Cele 44 de autobuze electrice sunt tot mai aproape de Timișoara. Licitația organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru autobuzele electrice a mai făcut un pas spre finalizarea cu succes. A făcut, de fapt, cel mai important pas: s-a încheiat cu succes evaluarea tehnică și acum e în desfășurare evaluarea financiară. Evaluarea tehnică e partea cea mai grea din licitație și cea care putea aduce probleme, dar iată că a fost depășită și rezultatul a fost avizat de ANAP – Agenția Națională Pentru Achiziții Publice”, a precizat Cătălin Iapă.

În total, cele 44 de autobuze electrice ar urma să coste aproximativ 35 de milioane de euro. Fiecare garnitură va avea o lungime de aproximativ 18 metri.

Vă reamintim că la Timișoara a ajuns, în urmă cu câteva zile, și primul tramvai nou din cele 21 care sunt realizate în Turcia. Garnitura se află în teste pe traseul liniei 1, timp de o lună.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/