Dacă Romeo Dunca ar ajunge președintele Consiliului Județean s-ar preocupa de soarta Aeroportului Caransebeș, lucru ignorat de fosta conducere administrativă a județului. Omul de afaceri Gabriel Olariu consideră că vizionarul Romeo Dunca va sprijini necondiționat toate investițiile în proiectele de viitor al Banatului de Munte.
Romeo Dunca a fost mai prezent în ultimii ani pe Aeroportul Caransebeș și a observat schimbările în bine a spus Gabriel Olariu:
„Când am început proiectul de la Caransebeș Romeo Dunca a fost nu doar un client al aeroportului, ci a fost pentru mine un susținător și un sprijin în a aduce acest proiect în stadiul în care este acum. Menționez că în acest proiect domnul ministru Marcel Vela, de pe vremea când încă era senator și eu încercăm să mă decid dacă să mă implic în acest proiect, el a fost cel care m-a încurajat și m-a impulsionat să merg mai departe”, a menționat Gabriel Olariu.
Ceea ce face omul de afaceri Gabriel Olariu prin dezvoltarea aeroportului fără nicio susținere din partea Consiliului Județean este un lucru încurajator care te poate face să speri că în viitorul apropiat vom putea avea curse regulate pe Aeroportul din Caransebeș, menționează Romeo Dunca:
„Important este să visezi! Eu am văzut aeroportul ăsta funcționând cu 10 ani în urmă în imaginația mea, știam că este o poartă către văzduh aici către munții noștri în Banatul Montan este un lucru deosebit care nu poate decât să dea o șansă în plus dezvoltării acestui județ. Recunosc nu mă așteptam să se întâmple atât de repede și îi mulțumesc d-lui Olariu care prin efortul și încăpățânarea dumnealui a reușit să facă primul pas. Sper ca în varianta în care voi ajunge președintele Consiliului Județean Caraș-Severin să găsim eficient modalități de sprijin real pentru că un aeroport nu poate fi dat în folosință la adevărata lui valoare cu bani privați. Ceea ce se întâmplă aici este un studiu de caz și mă mir și mă bucur totodată că atunci când un om are un vis, el, câteodată se mai și întâmplă”, a declarat Romeo Dunca.
(E)