Un nou succes pentru SCM Timișoara în Grupa Roșie. Craiova a fost aproape să revină pe final

Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au înregistrat o nouă victorie în Grupa Roşie, la scorul de 74-71, cu SCM U Craiova. Prima parte a meciului din ultima rundă a turului din Top 6 a fost perfect echilibrat în prima sa jumătate, pentru ca ulterior sorții să se decidă în sfertul trei. Pe final însă, oltenii au fost aproape de o răsturnare surprinzătoare a situației.

Meciul a stat sub semnul echilibrului în prima repriză. După primul sfert, oaspeții au avut un mic avantaj, de 19-24, dar în următorul parțial Timișoara a revenit la 30-29. La pauză mare, scorul era 35-35, însă în sfertul trei, Craiova a avut șapte minute în care a marcat doar 2 puncte. Pe acest fond de joc, sfertul trei s-a terminat cu scorul de 62-47. Ulterior, diferența a crescut și până la 17 puncte, la momentul scorului de 64-47. Craiova a reușit să revină însă la 72-71 și a avut atacul cu 7 secunde înainte de final. Pesakovic a reușit o intercepție, iar Randolph a marcat pentru 2 puncte în contul gazdelor.

Americanul Brandon Randolph a fost cel mai bun marcator al gazdelor, cu 28 de puncte, urmat de Brown și Popa-Calotă, fiecare cu câte 10 puncte, Pesakovic, cu 7 puncte, Komatina, cu 6, Stojadinovic, cu 5, Vukosavljevic și Diculescu, cu câte 3, și Baciu, cu 2. Cel mai bun marcator al oltenilor a fost Porter Troupe, cu 26 de puncte.

Craiova l-a ținut pe Vukosavljevic, astfel că Randolph a fost lesne cel mai bun marcator. „Ne-am pregătit bine. Am avut două săptămâni libere. Eu m-am putut antrena din greu, colegii m-au ajutat. Atunci faci meciuri ca acestea. Tot meritul este al lor. Am luat inițiativa, am fost agresiv, și acesta a fost deznodământul. Probabil adversarii mă vor ține la fel. Orice au de gând, nu ne pot opri pe ambii și nu ne pot opri echipa. Când toată lumea joacă la cel mai bun potențial, suntem cea mai bună echipă din Top 6. Am bătut toate echipele de acolo măcar o dată. Indiferent pe cine încearcă să țină, noi putem juca bine”, a declarat americanul.

Dragoș Diculescu a punctat că la pauză „leii” au schimbat tactica. „A fost un meci dificil. Normal că ne așteptam la asta. Știam că echipa Craiovei va încerca să-l oprească pe Vladan. În primele sferturi chiar a și reușit să facă asta. Însă după pauză am reușit să ne redresăm tactica și am reușit să câștigăm meciul, chiar dacă pe final eram aproape să spulberăm un avantaj de 17 puncte. Brandon nu e niciodată o surpriză. Cred că și Craiova s-a așteptat să joace bine”, a precizat Diculescu.

Antrenorul Craiovei a punctat că sfertul trei a fost decisiv. „A fost un meci asemănător cu primul joc disputat aici. Dar un sfert iresponsabil le-a dat lor un avantaj mare și apoi noi am fost cei care am alergat după revenire în sfertul al treilea. În ultimul sfert am fost la o posesie de victorie, dar am pierdut mingea. Am avut prea multe posesii pierdute în acest meci. Am dominat la recuperare, le-am oprit cel mai bun jucător. Din nefericire, problemele au venit de pe alte posturi. Mai ales în sfertul al treilea. Mă bucur că am arătat caracter și am revenit de la -17 puncte. Ne doream să câștigăm astăzi să ne asigurăm calificarea în primele patru echipe. Mai avem patru meciuri, nu e nimic pierdut. Felicit echipa Timișoarei, au jucat un baschet bun, poate nu cel mai bun baschet al lor. Dar au câștigat și, dacă lucrurile vor merge la fel, cred că vom fi adversari direcți în sferturile din play-off”, a spus Aco Todorov.

SCM Timișoara va juca săptămâna viitoare în deplasare la Sibiu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/