Un nou șantaj cu imagini XXX în Caraș-Severin!

O nouă tânără a căzut victima unui bărbat care a profitat de naivitatea ei. Cu vorbe frumoase, a făcut-o să se îndrăgostească, iar mai apoi i-a cerut imagini indecente, pe care fata i le-a trimis pe internet. Ce a urmat e ușor de dedus…

Tot mai mulți bărbați caută un câștig facil devenind vânători de fete naive. Este și cazul unui astfel de personaj din județul Caraș-Severin. A vrăjit o fată pe internet și după ce i-a sucit mințile, a determinat-o să îi trimită câteva imagini în ipostaze indecente. Odată ce s-a văzut cu ele în calculator, bărbatul a început să o șantajeze, cerându-i diverse sume de bani pentru a nu le publica. Ba mai mult, a și amenințat-o cu violențe fizice, conform polițiștilor.

Așa că angajații Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraș-Severin au pus la cale un plan prin care au reușit să îl prindă în flagrant în timp ce primea o sumă de bani de la fata în cauză.

Cărășeanul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat Tribunalului Caraș-Severin, care a decis în cazul lui arestul la domiciliu. Cercetările continuă pentru pornografie infantilă și șantaj.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/