Un munte de bani din lucruri murdare! În buzunarele cui se duc banii europeni cu care Caraș-Severinul așteaptă să intre în civilizație?!

Centrul de management al deșeurilor pe care Uniunea Europeană l-a finanțat cu zeci de milioane de euro în Caraș-Severin întârzie să fie pus în funcțiune, lucru de care profită firmele înființate de „băieții deștepți” tocmai pentru a profita de nesincronizări de la bun început regizate! Pe un munte de bani stau și cei care „se chinuie” să implementeze, după ani de amânări, proiectul Consiliului Județean Caraș-Severin!

O afacere ce pute rău a bani europeni șmenuiți a băgat sume fabuloase în conturile unor firme care, total întâmplător(!?), au anticipat amânările peste amânări ale inaugurării deponeului ultramodern de la Lupac. Doar pentru că au mutat niște gunoi dintr-un loc în altul și că au mai ars, controlat, din când în când sute, poate mii de tone de deșeuri, parfumând aerul de deasupra Reșiței! Oficialii județului de la acea vreme s-au grăbit să închidă toate haldinele din Caraș-Severin. Odată interzis accesul în vechile gropi de gunoi, profitul firmelor inventate peste noapte pentru a colecta și depozita deșeurile din județ era maximizat cu fiecare zi de întârziere a ianugurării noului deponeu finanțat de Uniunea Europeană. Astfel au apărut fel și fel de motive pentru ca noul sistem integrat de gestionare a deșeurilor să nu fie pus în funcțiune. Firmele de casă s-au îmbogățit. Evident, din bani publici. Din banii plătiți de primării.

Dar pe un munte de bani s-au așezat și cei care s-au ocupat efectiv de implementarea proiectului. Pe un munte de 1,8 milioane de lei! Managerul de proiect, spre exemplu, arhitectul județului, Victor Naidan, a încasat până acum 136.764 lei! 1,16 miliarde de lei vechi! Cristian Bîtea a avut și el ce număra: 104.227 lei! Ceva peste 100.000 de lei au luat din acest proiect și Camelia Basaraba sau Corina Andreea Chivu. Carmen Cîrlugea s-a descurcat și mai bine, realizând în calitate de membru al echipei de implementare a proiectului un venit brut de 134.940 lei. Dar bani frumoși au luat și alte nume cunoscute din administrația județeană. Spre exemplu secretarul județului, Darian Ciobanu, sau Martin Motolan, fiecare cu aproximativ 25.000 de lei. Lista poate continua până la un total de aproape 2 milioane de lei.
Cu alte cuvinte, cât timp deponeul de zeci de milioane de euro rămâne închis, foarte mulți au de câștigat. De pierdut au toți cărășenii, care plătesc scump, dar și firmele care au licitat pentru a gestiona modern deșeurile în Caraș-Severin. Cel mai recent termen avansat pentru deschiderea porților civilizației de la Lupac este finele lui ianuarie 2019. De parcă mai crede cineva!

 

 

foto: www.vocativ-plus.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/