Un milion de euro, documentele pentru modernizarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad

railroad tracks recede to the horizon, dark summer sky approaching

CFR SA caută o firmă care să întocmească documentațiile cadastrale individuale și reevaluarea imobilelor afectate de lucrarea de utilitate publică „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”.

Compania de Căi Ferate pune la bătaie 4,6 milioane de lei, fără TVA, adică aproape un milion de euro. Firmele se pot înscrie la licitație până în 6 iunie.

„Proiectul este parte componentă a celor două coridoare ce traversează teritoriul național, respectiv: Coridorului Rin – Dunăre și Coridorului Orient / Est – Mediteranean. În conformitate cu prevederile legale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru asigurarea suprafețelor de teren necesare execuției lucrărilor, C.N.C.F. C.F.R. S.A. a întreprins demersurile necesare exproprierii”, aflăm din fișa de date aferentă licitației.

Calea ferată traversează localitățile: Caransebeș, Păltiniș, Constantin Daicoviciu și Sacu (județul Caraș–Severin), Găvojdia, Lugoj, Coșteiu, Belinț, Topolovățu Mare, Recaș, Remetea Mare, Ghiroda, Timișoara, Dudeștii Noi, Sânandrei și Orțișoara (județul Timiș), Vinga, Șagu, Arad și Vladimirescu (județul Arad).

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Proiectul este de interes național, face parte din Master Planul General de Transport al României și este finanțat din PNRR și se află în prezent în etapa de execuție a lucrărilor.

Lucrările de modernizare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad costă 8,77 de miliarde de lei și va permite trenurilor să circule cu viteze de maximum 160 km/h.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/