Un mare DA pentru președintele liberal la Caransebeș

Președintele Klaus Iohannis a avut un scor foarte bun la Caransebeș și chiar peste rezultatul obținut la nivelul județului Caraș-Severin. Președintele PNL Caransebeș a preconizat un rezultat foarte bun, după ce a luat pulsul caransebeșenilor între cele două tururi de scrutin.

Andrei Ungur este de părere că influența liberală din ultimii ani și munca membrilor organizației din campania electorală și-a spus cuvântul în orașul de Timiș și Sebeș. Klaus Iohannis a avut un scor de 63,50% iar Viorica Dăncilă, de 36,50%:

„A fost o muncă de două săptămâni între cele două tururi prin care am încercat să le transmitem caransebeșenilor importanța votului. Această muncă s-a văzut în prezența la vot, care a fost cu aproape 1.000 de voturi peste primul tur. Îi felicit și le mulțumesc tuturor membrilor care au fost zi de zi în cartierele caransebeșene, au stat de vorbă cu oamenii și au ajutat la acest rezultat final”, ne-a declarat Andrei Ungur.

Președintele PNL Caransebeș a mai spus că le mulțumește pentru încrederea acordată la vot tuturor caransebeșenilor și că speră ca și la alegerile locale de anul viitor gugulanii să vină în număr cât mai mare la vot. În spirit de glumă, președintele PNL Caransebeș a mai adăugat că se aștepta la un scor care să înceapă cu cifra 6 și rezultatul de 63,5% este peste media județeană și în jurul scorului de la nivel național.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/