Un centru multifuncțional modern urmează să fie realizat într-o comună de lângă Timișoara, cu bani de la Guvern

Comuna Moșnița Nouă, aflată lângă Timișoara, va avea un centru multifuncțional modern cu bani de la Guvern, în viitorul apropiat, în urma unei investiții în valoare de aproape 2,5 milioane de euro.

La sfârșitul lunii mai a fost lansată licitația publică privind proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Construire sediu așezământ cultural” în satul Moșnița Nouă. Este vorba de un centru multifuncțional modern care va fi realizat prin Compania Națională de Investiții.

Valoarea totală estimată a contractului se ridică la aproape 12 milioane de lei, cu TVA inclus, iar durata acestuia va fi de 63 de luni, din care trei luni reprezintă proiectarea, doi ani execuția lucrărilor și 36 de luni perioada de garanție.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 01 iulie, la ora 15.00.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Centrul multifuncțional din Moșnița Nouă va avea o suprafață de peste 1.300 metri pătrați și o sală de spectacole cu aproape 300 de locuri. De asemenea, vor fi realizate mai multe spații multifuncționale, ateliere meșteșugărești, dar și un amfiteatru.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/