Câteva dintre cele mai importante companii din Clisura Dunării l-au convins pe Moș Crăciun să vină și anul acesta la câteva mii de copii. Nu cu tradițional lui sac, ci cu un camion plin de cadouri!
Acțiunea inițiată de cu ani în urmă de compania Auto Alex din Moldova Nouă a devenit deja tradiție în orașul de la Dunăre, dar mai nou îndrăgitul personaj va poposi și la Oravița. În plus, bucuria de pe chipurile copiilor pe care Moșul i-a întâlnit i-a determinat și pe alți oameni de afaceri să se alăture familiei Torma. Anul acesta, în camionul lui Moș Crăciun au fost așezate cu mare atenție nu mai puțin de 2.000 de cadouri, prin grija celor de la Auto Alex, Imperial, Depozitul de termopane și Casa Alex.
Copiii din Moldovița sunt primii care vor desface cadourile din tirul Moșului. Duminică, începând cu ora 11.30. Prima oprire a camionului lui Moș Crăciun în Oravița va avea loc tot în 23 decembrie. La ora 17.30 și-a anunțat prezența la Casa Alex, cel mai modern magazin din oraș, iar la ora 18.15 îi așteaptă pe copii la Imperial, magazinul alimentar care bate supermarket-urile „de afară”. În drumul lui spre Moldova Nouă, va opri și la Răcășdia. La ora 19.30, în zona bisericii.
În ajunul Crăciunului, tirul Moșului va putea fi văzut mai întâi la Parcul Boșneag din Moldova Nouă. Începând cu ora 17.00. Jumătate de oră mai târziu, va asculta colindele copiilor din Vechea, în port, iar de la ora 18.00 va împărți cadouri copiilor adunați la magazinul Imperial (la Fortuna). Moșul nu i-a uitat nici pe copiii din Măcești, cărora le dă întâlnire la ora 18.45. Îi dau o mână de ajutor bătrânului venit de departe membrii asociației Tommyland. O acțiune lăudabilă, care demonstrează că mediul de afaceri înțelege importanța implicării în viața comunității și mai ales în educația copiilor și viitorul orașului.
UPDATE, 24 decembrie, ora 20.15
Vremea nefavorabilă l-a împiedicat pe Moș Crăciun să parcheze tirul cu daruri la Moldova Nouă! De frică să nu facă acvaplanare, bătrânul cu daruri a sistat împărțirea cadourilor în Ajunul Crăciunului! Dar pentru că cei din Moldova Nouă au fost cuminți, acesta se va ține de promisiune și, înainte să se reîntoarcă în Laponia, bătrânul cu plete dalbe nu vrea să plece cu sacul de daruri înapoi. Drept urmare, reprogramează întâlnirea cu locuitorii orașului de la malul Dunării pentru a două zi de Crăciun, mai exact în data de 26.12.2018. Traseul moșului rămâne la fel ca cel stabilit inițial: Parc Boșneag (ora 17:00); Port Vechea (17:30); Imperial (Zona Fortuna – ora 18:00); Măcești (ora 18:45).