Un bărbat de 39 de ani din Făget, prins în flagrant în timp ce tăia ilegal arbori. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost prins în flagrant de către polițiștii din Făget în timp ce tăia ilegal arbori dintr-o pădure situată lângă localitatea Ohaba. Bărbatul este acum anchetat și i s-a întocmit dosar penal.

Polițiștii Secției 10 Rurală Făget au depistat în flagrant bărbatul de 39 de ani în 25 aprilie, în timpul unei razii efectuate în timpul serviciului, într-o pădure de pe raza localității Ohaba Lungă. Bărbatul este bănuit că ar fi tăiat ilegal cinci arbori din această pădure. În cauză, bărbatului de 39 de ani i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact traseul, dar și antecedentele infracționale ale bărbatului. Totodată, bărbatul a fost sancționat și pentru că nu avea la el declarație pe propria răspundere sau acte doveditoare, prin care să își justifice activitatea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/