ULUITOR. O fostă judecătoare din Reșița atacă Statul Român la CEDO!

Judecătoarea s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, contestând tocmai sentința dată într-un proces judecat la Curtea de Apel Timișoara și cere despăgubiri de la Statul Român pentru violarea articolului 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Fosta judecătoare Luminița Telbis, fiica acesteia, Andreea Telbis și nepoata acesteia, Maria Agata Viziteu au dat în judecată Statul Român după sentința Curții de Apel Timișoara prin care i-au fost confiscate mai multe bunuri și imobile în urma condamnării pentru luare de mită.

Prins că a luat de 291 de ori mită de la pacienții veniți să se pensioneze, medicul Sebastian Telbis a fost condamnat la trei ani de închisoare și i-au fost confiscate mai multe bunuri puse sub sechestru de către procurori, pe motiv că se aplică decizia 356 a Curții Constituționale privind confiscarea extinsă a averii. Sebastian Telbis a atacat sentința cu apel la Curtea de Apel Timișoara, care a menținut sentința. Judecătorii și-au asumat un raport al Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care au calculat și stabilit venitul anual al familiei Telbis la 35.000 de euro, tot ce a depășit această sumă anuală intrând pe o decizie de confiscare extinsă.

leader board 728 x 90 px

Cele trei au cerut să fie admise părți civile în proces, dar judecătorii au refuzat și au confiscat mai multe bunuri care aparțineau Andreei Telbis și Mariei Agata Viziteu, pe motiv că n-ar fi avut venituri proprii să achiziționeze acele bunuri care ar fi fost cumpărate tot din banii familiei Telbis.

Judecătoarea și cele două tinere arată Curții Europene a Drepturilor Omului că li s-a refuzat șansa unui proces corect. Că ele au cerut revizuirea sentinței rămase definitive a Curții de Apel Timișoara, cerere respinsă de Tribunalul Arad.

Cele trei au făcut apel la Curtea de Apel Timișoara și au cerut să fie audiați mai mulți martori, printre care și Maria Agata Viziteu care, susține Telbis, ar fi putut depune mărturie despre faptul că familia gestiona și veniturile altor rude, astfel că venitul anual al acesteia ar fi fost chiar mai mare de 40.000 de euro, prin refuzarea audierii acelor martori, Curtea de Apel Timișoara încălcând prevederile articolului 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Curtea Europeană a declarat admisibilă cererea celor trei părți și a trimis mai multe solicitări de clarificare unor instituții ale Statului Român. Deși procesul a fost admis pe 2 noiembrie 2015 și comunicat pe 6 noiembrie 2016, Statul Român încă nu și-a stabilit reprezentanții și nici poziția cu privire la acest proces.