Găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate după ce a amestecat afacerile personale cu administrația publică, Ilie Lăzărescu își leagă ultima speranță de Înalta Curte de Casație și Justiție!
Primarul PSD al comunei Cornea a tras de timp cât a putut pentru a rămâne în funcție după ce inspectorii de integritate constataseră că a încălcat flagrant legea. A reușit prin tot felul de tertipuri să rămână în fotoliul de primar din iunie 2019, când a fost anunțată decizia ANI, până astăzi. Și va mai rămâne, cel mai probabil, până la finele lunii mai, începutul lui iunie. În 24 mai, Ilie Lăzărescu e așteptat în fața instanței supreme pentru a-și susține cauza. A făcut-o și la Curtea de Apel Timișoara, unde a contestat raportul și decizia ANI, dar fără succes. Instanța a confirmat că Lăzărescu a încălcat dispoziţiile legale referitoare la funcţia pe care a deţinut-o și pe care se află și în prezent. ANI constatase starea de incompatibilitate şi de interes de natură administrativă în cazul primarului PSD de la Cornea. Concret, acestuia i s-a imputat că, „în perioada 15 iunie 2016 – 04 ianuarie 2018 a exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003“.
Imediat după comunicarea soluției Înaltei Curți, prefectul Dragomir va trebui să emită ordinul de încetare a mandatului primarului Lăzărescu. Evident, dacă recursul edilului-șef va fi respins. Recent, un alt primar de comună din Caraș-Severin, și-a pierdut mandatul în condiții și pentru motive similare. E vorba despre Mirco Lechici, fostul primar PNL al comunei Răcășdia.