Ultimatum pentru constructorul de pe DJ691 care duce la Autostrada Vestului: „Nu acceptăm să își bată joc de noi”

alin nica

Firma care a obținut contractul pentru realizarea lucrărilor de extindere a DJ691 Dumbrăvița – Autostrada A1 are ultimatum de la Consiliul Județean Timiș să se mobilizeze până la finalul lunii septembrie, în caz contrar riscă rezilierea contractului. În joc este pierderea banilor europeni alocați pentru aceste lucrări. Potrivit contractului de finanțare, șantierul ar trebui închis până în 2023.

Cu privire la acest șantier, în vară au existat contre între CJT și Primăria Timișoara. La acea dată, Alin Nica, președintele CJ Timiș, l-a acuzat pe Dominic Fritz de faptul că blochează șantierul pentru că ar fi refuzat să emită ordinul de scoatere de sub tensiune a rețelei de troleibuz. Primarul a respins acuzațiile.

De atunci și până acum nu s-a schimbat nimic. Nica acuză în continuare USR că pune „o frână administrativă pentru că nu ne-au cedat nici până acum stâlpii și rețeaua de troleibuz ca să putem demara lucrările și pe tronsonul 1”.

„Este o lucrare cu probleme, nu am semnat eu contractul de achiziție, e o firmă care nu are capacitate financiară, contractul a fost semnat în 2019 și noi încercăm, pe de o parte, să mobilizăm această firmă să își facă treaba, dar să avem grijă că dacă reziliem contractul e posibil să pierdem finanțarea. Suntem prinși între aceste două decizii foarte grele: reziliezi contractul, pierzi mai bine de jumătate de an pe noi proceduri de achiziții publice punând în pericol finanțarea sau nu reziliezi contractul și continui acest joc cu constructorul de-a șoarecele și pisica, și cu biciul, și cu zăhărelul să se poată mobiliza pe acest tronson. Am dat deja un ultimatum constructorului să văd mobilizare concretă pe șantier până la sfârșitul lunii, în caz contrar luăm decizia de reziliere a contractului cu toate consecințele de rigoare, dar asta nu o să însemne că vom circula mai bine pe acel tronson de drum care vedem cum este. E un proiect foarte important pentru noi și ne angajăm să îl ducem la bun sfârșit, fie că îl facem din resurse bugetare proprii sau vom finaliza actualul proiect de finanțare europeană.”, a declarat Alin Nica.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Consiliul Județean Timiș are termen până la finalul anului viitor să încheie întreg proiectul. Cu alte cuvinte, proiectul de finanțare nu poate fi prelungit, spune Alin Nica, dacă se trece de acest termen.

„Această lucrare este una dintre cele mai problematice pe care le avem la ora actuală. Din păcate, procedura de achiziție publică nu ne poate garanta că un constructor nu poate intra în insolvență sau în faliment în timpul derulării unui contract. Eu știu că Tehnocer are probleme financiare, are și câteva procese cu diverși furnizori sau chiar cu ANAF. Mai sunt și alte lucrări cu această firmă în alte șantiere, tot cu probleme. Este vorba de un drum județean între Sânmartinu Sârbesc și Sânmartinu Maghiar, unde i-am pus să scoată tot și să toarne din nou asfalt pentru că lucrarea nu era de calitate. Nu acceptăm să își bată joc constructorii de noi.”, a completat președintele CJT.

Valoarea totală a proiectului de modernizare a DJ691, lărgirea la patru benzi a sectorului km. 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km. 12+975) este de aproximativ 80,3 milioane lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 57,6 milioane lei. Data finalizării proiectului ar fi 30.09.2022.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/