Ultimatum pentru Asociația TM2021. Fritz: „Primăria Timișoara nu va mai finanța Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”

Primarul Timișoarei a anunțat în prima ședință AGA a Asociației Timișoara Capitală Europeană din acest an că autoritatea locală nu va mai finanța asociația pentru că și-a pierdut încrederea în capacitatea acesteia de a implementa proiectul asumat. 

Dominic Fritz a pus o condiție: schimbarea managementului asociației. De altfel, primarul a anunțat că a trimis vineri, la Bruxelles, raportul solicitat de Comisia Europeană în contextul ședinței de monitorizare cu privire la implementarea proiectului, ședință care va avea loc săptămâna viitoare. Totodată, Fritz le-a spus membrilor AGA că a semnalat pierderea încrederii în asociația care implementează proiectul printr-o scrisoare transmisă Comisiei Europene, semnată de primarul Timișoarei, președintele CJ Timiș și Ministerul Culturii.

„Cred că avem mai multe probleme cu această asociație, probleme care au fost mult discutate și în trecut și care au fost cauzate de executivul acesteia. Avem o lipsă mare de încredere, de implicare și reprezentativitate. Foarte multe asociații culturale partenere s-au retras din asociație din cauza modului în care aceasta a funcționat în ultimii ani,  netransparent, ceea ce e grav pentru că de doi ani are statutul de utilitate publică. Pentru că nu a reușit să creeze entuziasm și încredere, Asociația nu a reușit nici să atragă finanțări private și depinde de bani publici. Am făcut și o analiză a programului cultural care cu această pandemie trebuie să treacă prin schimbări. E evident că programul cultural așa cum e gândit acum are o lipsă de coerență. Ne-am pierdut și încrederea în capacitatea asociației de a livra programul cultural pentru 2023. Nu mai este timp de lamentări și amânări, prin urmare am decis ca din această săptămână să nu mai finanțăm această asociație până când ea nu va traversa o reformă profundă prin care să recâștige încrederea comunității.”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Potrivit lui Fritz, programul cultural asumat de Timișoara va fi implementat de partenerii culturali prin Centrul de proiecte al municipiului Timișoara.

„Programul cultural Timișoara 2023 nu este al asociației, este al orașului și el nu trebuie să fie livrat de aceasta. Am construit în ultimele luni un ecosistem capabil să livreze acest program și suntem încrezători că acesta va fi un succes în anii care urmează. Vom avea în continuare o serie de întâlniri cu mediul de afaceri, cu parteneri internaționali, cu operatori culturali pentru a recâștiga încrederea în acest proiect. Vrem să îi angrenăm pe toți cei care cred în acest proiect Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, inclusiv și pe cei care încă sunt implicați în asociație, pentru ca proiectul să fie un succes pentru Timișoara și pentru România.”, a mai spus Fritz.

Simona Neumann nu părăsește funcția de director executiv al Asociației

În ședința AGA a Asociației de vineri-seară, Simona Neumann, directorul executiv al TM2021, a explicat motivele pentru care nu mai dorește să se retragă din poziția pe care o ocupă, deși inițial a agreat acest lucru cu primarul Timișoarei.

„Am fost convocată în 14 sau 15 aprilie la o întâlnire cu domnul primar. Mi-a spus că pentru bunul mers al Asociației ar fi bine să mă retrag. Am spus că dacă retragerea mea e un plus, desigur că voi face lucrul acesta, doar că trebuie să îmi înaintez demisia voluntară, pe cale amiabilă, angajatorului – președintele Consiliului Director. În aprilie, mai și parte din iunie nu am avut un președinte al Consiliului Director, deci nu vorbim de o tergiversare a mea. (…) Condițiile de amiabilitate nu au fost respectate. Credeți că mi-e ușor să fac așa ceva?”, a spus Simona Neumann.

CITEȘTE ȘI: Simona Neumann: Primarul Fritz a solicitat retragerea mea de la Asociația TM2023. Avem cea mai gravă criză din ultimii opt ani și jumătate

Tot în prima ședință AGA a Asociației din ultimul aproape un an, membrii au votat completarea boardului Asociației cu doi noi membri: o personalitate publică în domeniul culturii – Ștefan Popa Popa’s și un reprezentant al mediului economic – Ștefan Vădineanu, general manager ATU Advertising. Mandatul acestora va fi de două luni.

Următoarea AGA a fost convocată pentru 26 iunie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/