La Oravița fie e neștiință, fie legea este interpretată după cum le pică bine unora!

Nicio ședință fără dispute și contre în Consiliul Local Oravița. Aleșii acuză că se încalcă legea în cazul managerului de la spital.

În ședința din această lună a Consiliului Local Oravița, Liviu Almășan, liderul Pro România, a adus în discuție situația managerului de la Spitalul Orășenesc Oravița, căruia zilele trecute i-a expirat perioada de interimat de șase luni. În condițiile date, Almășan se întreba de ce primarul Dumitru Ursu nu a emis nicio dispoziție pentru scoaterea la concurs a postului și cum managerul spitalului, Mircea Popescu, conduce unitatea medicală fără un consiliu de administrație. „Vreau să aduc în atenția Consiliului Local problema spitalului. După cum știți, în 15, luna aceasta, expiră cele șase luni de mandat pentru actualul director și nu am luat la cunoștință să se fi dat vreo dispoziție pentru a se ține concurs pentru un nou manager. Conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, știu că perioada maximă de prelungire a mandatului unui director interimar este de șase luni. Nu am găsit niciunde să scrie altceva și de aceea aș dori să ne spună cineva de ce nu se dă dispoziția pentru susținerea concursului pentru alegerea unui nou director și de ce nu s-a trecut prin consiliul de administrație. Nu știu cum funcționează, pentru că tot ceea ce se hotărăște la spital ar trebuie hotărât prin consiliul de administrație. Cred că ar fi fost oportun să-l chemăm pe managerul spitalului aici și să ne explice cum conduce el unitatea, fără consiliu de administrație?!”, se întreabă contrariat Almășan.

Intervenția liderului PNL Radu Bompa a venit prompt: „Sunt două probleme. Una legată de primar: de ce nu a dat dispoziție pentru organizarea concursului și de ce nu s-a constituit consiliul de administrație, pentru că, din câte știu, aceasta intră în atribuția managerului”.

La ședința de Consiliul Local a participat și city-managerul orașului Oravița, Lorena Ion, care a explicat că: „organizarea concursului pentru managerul de spital se face la propunerea consiliului de administrație al spitalului, și nicidecum la cea a primarului. Dacă consiliul de administrație al spitalului nu a venit cu nicio propunere, primarul nu poate da nici o dispoziție în privința organizării concursului”.

Care este de fapt realitatea?

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Potrivit articolului 187 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în cazul spitalelor publice, membrii consiliului de administrație se numesc prin act administrativ și se constituie dintr-o comisie formată din: doi reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, alți doi numiți de Consiliul Local, un reprezentant numit de primar, precum și din doi membri care au statut de invitați, din partea Colegiului Medicilor din România și din partea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. În acest caz, managerul participă la ședințe fără a avea drept de vot.

De altfel, tot consiliul de administrație organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager, în baza regulamentului aprobat prin ordin al Ministrului Sănătății sau, cum este cazul Oraviței, prin act administrativ al primarului Dumitru Ursu. Cu alte cuvinte, la Oravița fie este vorba despre neștiință, fie legea este interpretată după cum le pică bine unora!

Cert este că, până la această dată, pe site-ul Primăriei Oravița nu a fost afișată dispoziția de prelungire a interimatului pentru Mircea Popescu și nici desemnarea unei alte persoane care să-i ocupe locul.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/