Ultima sută de metri pentru admiterea la Centrul Universitar UBB Reșița

alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

Absolvenții de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat mai au la dispoziție câteva zile pentru a face pasul spre mediul academic reșițean, respectiv spre Universitatea „Eftimie Murgu”, cea care, prin fuziunea cu Universitatea „Babeș- Bolyai” din Cluj-Napoca, va deveni Centrul Universitar UBB din Reșița.

Până în prezent, în cadrul sesiunii de vară a admiterii 2020, s-au înscris peste 500 de candidați, însă numărul locurilor bugetate de Ministerul Educației și Cercetării a fost conturat în jurul cifrei de 370.

Înmatricularea candidaților declarați admiși în această sesiune se realizează la sediul universității, în două perioade de confirmări, după cum urmează: 27-31 iulie și 1-4 septembrie.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Pentru candidații din categoria români de pretutindeni, instituția de învățământ superior reșițeană a decis prelungirea sesiunii de vară până joi, 30 iulie.

 

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/