Ultima „strigare” pentru declarațiile la lapte!

Cumpărătorii de lapte de vacă, precum și producătorii care dețin cotă de lapte trebuie să se grăbească cu depunerea declarațiilor anuale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță data de 14 mai ca fiind ultima zi de depunere.

Producătorii care nu depun până la data de 14 mai declaraţia anuală de vânzări directe vor pierde garantat cota de lapte. Aceasta va fi retrasă către rezerva naţională. De asemenea, cei care nu respectă termenul impus de APIA își vor pierde și dreptul de a beneficia de sprijinul financiar acordat prin măsurile prevăzute în cadrul P.A.C.

Cu toate acestea, producătorii de lapte pot scăpa de penalizări dacă transmit, împreună cu declarația anuală, și o justificare scrisă, datată și semnată, care să explice imposibilitatea depunerii declarației cerute în termenul legal

În ceea ce îi privește pe cumpărătorii de lapte, datoria acestora este de a depune până la același termen declaraţia anuală privind cantităţile de lapte achiziţionate. Penalizările vor fi aplicate pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai.

Penalizările care îi așteaptă pe cei care nu respectă data limită de depunere a declarațiilor vor consta în sume cuprinse între 100 şi 100.000 EUR. De asemenea, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la producători, prin retragerea autorizației.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/