Ultima re(li)gie

Sicriul marelui regizor Sergiu Nicolaescu a fost depus ieri la Cercul Militar din Bucureşti şi toată ziua un pelerinaj nesfârşit s-a petrecut, oamenii aducând artistului un ultim omagiu. Până aici, totul normal. Din acest moment însă, tot ce s-a întâmplat mi-a produs o totală smintire a minţii. Sicriul a fost adus sigilat, nimeni n-a putut spune cu certitudine dacă trupul neînsufleţit al regizorului se afla înăuntru. Regele e gol!, pardon, sicriul este gol!, a început să se strige pe diverse canale media. Am ciocănit eu, suna a gol! Nicolaescu era mai înalt, sicriul e prea scurt, se auzeau glasurile detectivilor de ocazie. De aici, n-a fost decât un pas până la speculaţii. Sicriul nu conţine nimic, pare prea uşor, trupul lui Nicolaescu e în altă parte, va fi înhumat pe şest, iar la crematoriu vor ajunge doar scândurile. Acesta e, de fapt, ultimul său film. Povestea cu incinerarea este altă durere de cap. Trupul va fi incinerat, hotărăşte familia, adică, cea de-a treia soţie a decedatului. Nu se fac poze, nu se iau imagini. Incinerat şi nu înmormântat. Aşa a vrut Nicolaescu încă din timpul vieţii. Dovada, au cerut cei mai mulţi. E scris aşa ceva în testament? Nimeni nu ştie, dar se susţine că nu, regizorul era un creştin ortodox, care în mod firesc, ar fi trebuit înmormântat, cu toate alea făcute. Să ai unde te duce să depui o floare şi să scoţi un suspin. Biserica Ortodoxă sare şi ea ca arsă. Incinerarea este un păcat „tangent cu sinuciderea”. Mortului nu i se va face nicio slujbă religioasă şi va ajunge în fundul iadului. Ce dacă a făcut fapte bune în timpul vieţii? Măi, domnilor, altu-i şpilul. Omul a recunoscut că are un băiat din flori. Vine ăla cu ADN-ul lui, îl compară cu ADN-ul lu ta-su din groapă şi umflă toată averea. De-aia îl incinerează, la ordinul lui nevastă-sa aia tinerică, să salte ea tot mălaiul. Acum, intervin profesioniştii. Dacă băiatul a fost înfiat cu efecte depline, n-are cum să-şi mai moştenească tatăl natural, el devine moştenitorul tatălui artificial. Adio şi-un praz verde! O întreagă babilonie. Trist spectacol! Să ne oprim aici. La Cercul Militar, tocmai au apărut Victor Ponta cu miniştrii săi. Vin de la şedinţa de guvern, unde s-a hotărât schimbarea taxei auto cu un timbru de mediu. Cine are o maşină mai nouă, plăteşte mai puţin sau deloc, iar cine are o maşină prăpădită, plăteşte mai mult. Cine are o maşină mai prăpădită? Sărăcimea. Să plătească mai mult, că are de unde. Cea mai tare chestie de la Guvern e aceea că s-a hotărât schimbarea conducerii Institutului Naţional de Statistică, pentru că a măsluit PIB-ul pe 2011 cu 20 de miliarde de lei. Aoleu!

Scrisoare deschisă domnului Mircea Cavadia

Stimate domnule Mircea Cavadia,

 Uneori, în viețile oamenilor apar și se strecoară greșeli majore. O astfel de greșeală, a mea, vă privește. Dintr-o eroare, pe care îmi e greu să mi-o explic, numele și fotografia dumneavoastră au apărut pe o listă postată pe blogul meu. Această listă făcea trimitere la numele unor oameni care, conform datelor comunicate de CNSAS, ar fi colaborat cu Securitatea. Îmi fac MEA CULPA. În legătură cu domnia voastră nu există nici o referire care să vă pună în vreo relație cu defuncta instituție comunistă. Dimpotrivă, referitor la dumneavoastră, sunt mărturii care vă relevă caracterul integru.

Sunteți un scriitor și un dramaturg apreciat, o personalitate culturală importantă în spațiul cultural național și un ziarist de excepție. Regret enorm acest incident stupid. Și vă cer iertare. Vă expediez această scrisoare deschisă pentru a înlătura orice brumă de suspiciune legată de dumneavoastră. Îmi recunosc public greșeala de redactare pe care am înlăturat-o și vă asigur de întreaga mea considerație.

Cu respect,

Horia Muntenus