UEMR este bună de plată. Curtea de Apel Timișoara o obligă să restituie tăierile ilegale de salariu!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

După aproape jumătate de an de procese, angajații Universității „Eftimie Murgu” din Reșița sunt fericiți, instanța Curții de Apel Timișoara pronunțând o sentință care le este favorabilă în procesul pe care l-au avut cu conducerea UEMR.

Potrivit soluției date, instanța a respins ca neîntemeiat apelul formulat de către pârâta Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa împotriva sentinţei civile pronunţate de către Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 1103/115/2019, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul F.I.R.E.S. din U.E.M.R, în numele membrilor de sindicat.

În luna octombrie 2019, Tribunalul Caraș-Severin anulase două hotărâri luate de Senatul Universității și obligase instituția de învățământ să plătească celor 41 de reclamanți despăgubiri reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, începând cu data de 1 mai 2019 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, precum și daune interese sub forma dobânzii legale aferente despăgubirilor respective, începând cu data scadenței și până la data plății efective.

Reamintim că, anul trecut, pentru a ieși din colapsul financiar în care universitatea reșițeană se zbate de ani buni, Senatul Universității „Eftimie Murgu” a decis, prin două hotărâri, să reducă săptămâna de lucru la patru zile, însă cu păstrarea atribuțiilor din fișa postului, dar și diminuarea salariului tuturor angajaților cu un prcent de 20%, pe teremen nelimitat.

Muzeul TM

Liderii Sindicatului F.I.R.E.S., din UEMR, s-au adresat instanței. Este vorba de 41 de membri de sindicat, considerând că măsurile luate de Senatul condus la acea vreme de Doina Frunzăverde au fost abuzive. Curtea de Aqpel Timișoara le-a dat dreptate.

În mod normal, sumele reținute ar trebui suportate de UEMR, însă rămâne de văzut dacă aceasta se va îndrepta sau nu împotriva membrilor Senatului care au luat cele două hotărâri. O astfel de măsură se impune cu atât mai mult, cu cât UEMR nu a avut bugetat respectivele sume de bani și, teoretic, nu ar avea de unde să facă plățile.

Pe de altă parte, este interesant de văzut dacă toți cei 120 de angajați vor primi banii reținuți timp de opt luni sau doar cei 41 de sindicaliști care au dat universitatea în judecată. Sentința Curtii de Apel Timisoara este definitivă.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/