UEM numără primii boboci din 2014. Seria următoare vine în septembrie!

Peste 160 de boboci mai pot fi primiţi de Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa la studiile de licenţă, iar cei care vor să urmeze un master au 35 de locuri fără taxă.

Bătălia pentru studenţi a fost anul acesta una interesantă în contextul în care în Caraş-Severin a venit să recruteze candidaţi cu bacalaureat şi Universitatea de Vest din Timişoara. Numărul celor care s-au îndreptat spre cursurile oferite de timişoreni este similar cu al celor ce au ales universitatea reşiţeană, circa 220-250.  Desigur, tinerii cărăşeni au plecat şi spre alte universităţi din capitala Banatului, Politehnica, Medicina şi Agronomia fiind opţiuni cu tradiţie.

Pe plan local, Universitatea „Eftimie Murgu”  a consemnat în perioada 14-24 iulie prima sesiune de admitere la programele de studiu ale instituţiei. Potrivit comunicatului remis presei, la studiile de licenţă, pe cele 370 de locuri finanţate de la buget au fost 220 de candidaţi cu 287 de opţiuni. Au fost declaraţi admişi 207 candidaţi pe locurile finanţate de la buget şi 13 candidaţi pe locurile cu taxă. Detaliat, situaţia stă în felul următor: la Facultatea de Inginerie şi Management au fost admişi 35 de candidaţi cu finanţare de la buget şi 6 candidaţi cu taxă; la Facultatea de Ştinţe Economice au fost admişi 50 de candidaţi cu finanţare de la buget, iar la Facultatea de Ştinţe Sociale au fost declaraţi admişi 122 de candidaţi cu finanţare de la buget şi 7 candidaţi cu taxă.
Cei mai mulţi candidaţi au fost pe domenile/programele de studi: Drept european şi internaţional, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Educaţie fizică şi sportivă, Contabiltate şi informatică de gestiune, Economia comerţului, turismului şi servicilor şi Informatică industrială”, precizează prorectorul pentru relaţia cu studenţii şi parteneriate, prof. univ. dr. Gheorghe Popovici.
Şi la studiile de master mai sunt ceva locuri rămase pentru sesiunea din toamnă. E drept, mult mai puţine. În iulie, pe cele 200 de locuri fără taxă şi 25 de locuri pentru tineri de origine română din Republica Moldova şi din Serbia, au depus dosarele 245 de candidaţi cu 249 de opţiuni, dar au fost declaraţi admişi 165 de candidaţi pe locurile finanţate de la buget, 68 de candidaţi pe locurile cu taxă şi 12 candidaţi pe locurile pentru tineri de origine română din Republica Moldova şi din Serbia. Şi aici, cei mai mulţi candidaţi au ales programele Marketing şi comunicare în afaceri, Administrarea afacerilor în turism, comerţ şi servicii, Expertiză contabilă şi evaluarea firmei şi Managementul afacerilor în industrie.
Odată admişi, candidaţi trebuie să şi confirme locul prin înmatricularea la secretariatul fiecărei facultăţi. Tinerii care doresc să devină studenţi ai UEM Reşiţa se mai pot înscrie în sesiunea din luna septembrie, care va avea loc în zilele de 15-22 ale lunii, se mai menţionează în comunicatul semnat de prof. univ. dr. Gheorghe Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/