În demersul de renunțare la fumat, oamenii apelează la tot felul de alte variante cu care să înlocuiască țigara normală. Țigările electronice sau produsele din tutun încălzit fără ardere câștigă în popularitate ca alternativă.
„Există aceste variante la care se apelează. Este vorba despre țigările electronice și tutunul preîncălzit. Țigările electronice au acel cartuș cu nicotină care, în momentul în care se încălzește, poate fi inhalat și se degajă acel abur. Numim acest proces vapare, nu fumare. Am văzut inclusiv competiții pe internet cu rotocoale de fum care mai de care interesante și extrem de atractive pentru tineri. E partea de tutun încălzit care are, pe lângă nicotină, și componente din țigara clasică.”, a explicat Monica Marc, președintele Secțiunii de Tabacologie din cadrul Societății Române de Pneumologie și medic la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.
Potrivit specialiștilor, bolile cauzate de fumat se pot manifesta în 30 sau chiar 50 de ani, iar țigările electronice sunt utilizate de la începutul anilor 2000. Așadar, nu se cunosc în totalitate efectele pe care le-ar putea provoca pe termen lung. De altfel, nu este clar dacă vaporii pot avea un efect nociv și asupra persoanelor din jur.
„Înainte de pandemie era un curent și erau din ce în ce mai multe dovezi că există o boală dată de țigara electronică. Avea o afectare pulmonară asemănătoare cu cea dată de inhalarea unor substanțe chimice și deja au început să apară dovezi legate de patologia cardiovasculară. Mai multe dovezi vor apărea pe rând pentru că ele sunt dispozitive noi și încearcă să substituie scăderea consumului de tutun.”, a mai spus medicul Monica Marc.
Produsele încălzite fără ardere sunt tot dispozitive electronice și conțin tutun. Nu există nicio dovadă că sunt mai puțin nocive decât cele tradiționale. Mai mult, potrivit ELF (European Lung Foundation) „peste 20 de substanțe chimice nocive s-au găsit în produsele încălzite fără ardere, în cantități mai mari decât în fumul tradițional de țigară. Expunerea la substanțe chimice nocive este mai mare în comparație cu țigările electronice. Există unele dovezi care atestă că există produse chimice noi, care nu sunt prezente în țigările tradiționale și care ar putea fi toxice”.
De altfel, nicio marcă de țigări electronice nu a fost aprobată ca fiind de ajutor în renunțarea la fumat. Un alt motiv pentru care medicii nu recomandă această alternativă este legat de faptul că întreține gestul. Pe lângă dependența biologică de nicotină, există și o dependență psihologică.
„Fiecare persoană dezvoltă comportamente mai mult sau mai puțin adictive. În ceea ce privește fumatul este vorba și despre o dependență psihologică. E vorba de gest, de automatism, când mergem la o terasă și nu avem nevoie biologic de o țigară, simțim nevoia să aprindem una pentru că există acest automatism (…) Acum că s-au mai scumpit țigările, nu se mai fumează în spații închise, se poate spune că se vede un trend descendent al consumului de țigări, dar compensat cu alte forme de tutun. Acestea întrețin gestul și nu se recomandă renunțarea la țigară prin consumul de tutun alternativ.”, a mai spus Monica Marc.