„România se descoperă cel mai bine la pas. Pe Via Transilvanica, ai ocazia să petreci timp de calitate cu tine însuți, ai ocazia să te...
Asociația Travel Pro, reprezentată de jurnaliști de turism, promovează Banatul Montan prin participarea la un press trip dedicat VăiiAlmăjului, organizat de Claudiu Vatau. Valea Almăjului,...
Peste 65 de milioane de euro ar putea ajunge în stațiunile turistice din Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș pentru dezvoltarea de aquapark-uri, trasee tematice, baze...
Timișoara este promovată pe un panou uriaș, de 40 de metri pătrați, aflat în Viena. În acest an, Visit Timișoara, organizația de promovare a orașului,...
În Caraș-Severin, cel mai mare sequoia din România îi așteaptă pe drumeți la capătul unui traseu tematic de 4,4 kilometri, prin Parcul Național Semenic –...
Euroland Banat este pilonul care dezvoltă alte două noi proiecte transnaționale, ce propun implicarea, cooperarea și valorizarea patrimoniul cultural din comunități locale danubiene, ca soluție...
Plecați în concediu și nu știți unde să lăsați mașina? Parcați la Aeroportul Internațional Timișoara, unde au fost amenajate noi locuri și beneficiați de oferte....
De Ziua Banatului Montan sunteți invitați la o drumeție pe Via Transilvanica și potecile din jurul Reșiței, împreună cu prietenii Asociației Banatului Montan. În inima...
Primul indicator turistic spre situl arheologic de la Herneacova, una dintre cele mai importante fortificații preistorice din vestul țării, a fost amplasat pe un platou...
În inima Banatului Montan, acolo unde dealurile își îmbrățișează apele, Lacul Secu se întinde ca o fereastră spre cer, adunând în adâncurile sale magia unui...
Frumusețea și identitatea Banatului de munte sunt puse în valoare printr-o emisiune filatelică aniversară sub numele „Banatul Montan”. Județul Caraș-Severin are parte de o promovare...
Sâmbătă, 14 iunie, între orele 16 și 22, familia Grecu din satul Curtea îi invită pe localnici și turiști la o cină tradițională de vară,...
Pornesc Trenurile Soarelui! Din Timișoara sunt trei garnituri care merg direct în stațiunile de la Marea Neagră. CFR promite condiții optime de călătorie. Din Timișoara...
Tot mai greu de găsit în bazele de tratament din Băile Herculane din cauza intereselor obscure, dar și a izvoarelor colmatate de nepăsare, apa cu...
Primăria Municipiului Lugoj anunță o nouă campanie de dezinsecție aeriană și terestră, menită să combată insectele zburătoare și târâtoare din oraș și zonele adiacente. Dezinsecția...
Un eveniment cultural, cu totul special, este programat în aceste zile în colțul de poveste din Clisura Dunării – Festivalul de promovare a Clisurii Dunării...
Timișoara se promovează în cadrul IMEX 2025, la Frankfurt, cea mai mare întâlnire europeană a experților în turism de afaceri și întâlniri profesionale. IMEX 2025...
Județul Timiș este în topul căutărilor de pe platforma „România Atractivă”, a doua cea mai descărcată aplicație turistică din țară. La un an de la...
De pe Aeroportul Internațional Timișoara se va zbura spre Larnaca, Nürnberg, Basel, Frankfurt Hahn și Napoli. Wizz Air crește și frecvența curselor spre Bari, Baden-Baden...
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a fost întrebat marți, la Camera de Comerț și Industrie a României, care este viziunea sa de dezvoltare...
Zeci de specii spectaculoase de arbori și arbuști ornamentali vor readuce farmecul pierdut al parcului din stațiunea de pe Cerna. Parcul Vicol din Băile Herculane...
Fenomenul „Dependenților de Halat” s-a răspândit, ca un „val de bine”, în toată Europa, iar acum au poposit și la Băile Herculane pentru a schimba...
Oferta turistică a Serbiei a fost promovată în centrul Timișoarei, în acest sfârșit de săptămână. Mai precis, în data de 8 mai, a avut loc...
Legea inițiată de deputata Silvia Mihalcea și ceilalți parlamentari PSD Caraș-Severin a fost promulgată de președintele României și publicată astăzi în Monitorul Oficial! „Pe 15...
În această săptămână, la Budapesta au avut loc două evenimente de promovare turistică a Timișoarei. Acțiunile au fost organizate de către Visit Timișoara în perioada...
Prima strategie profesională de dezvoltare turistică a Timișoarei este în lucru, în această perioadă. Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației Timișoara anunță că...
Se apropie minivacanța, iar de pe Aeroportul Internațional Timișoara sunt zboruri convenabile spre orașe europene, perfecte pentru un city break. Din Timișoara se poate ajunge,...
Florin S. Rădulescu, directorul Direcției Silvice Caraș-Severin, reprezentant al Regiei Națională a Pădurilor – Romsilva în județ, își exprimă dezacordul față de afirmațiile primarului comunei...
„Cădițele” de la Băile Herculane, în care sute de mii de români scapă anual de durerile de oase, ar fi trebuit integrate într-un SPA de...
Combină tradiția cu distracția, într-o atmosferă rock autentică. Alege un 1 Mai Muncitoresc, la Sasca Montană din Caraș-Severin. Locația: Rocker’s Inn. Dacă te-ai decis că...
În locul de poveste din Caraș-Severin, la Ciudanovița istoria prinde viață, iar acțiunile sportive vor fi în prim plan. O zi încărcată de activități pentru...
Vacanța de Paște reprezintă oportunitatea perfectă de a călători, a descoperi locuri noi sau de a redescoperi destinații deja cunoscute și de a bate cărări...
Pentru reșițeanca Dana Antoaneta Bălănescu, Grecia nu a fost niciodată doar o simplă destinație de vacanță, ci un loc care i s-a strecurat încet în inimă, întâi prin file...
Ovidiu Belceanu expune „Simulacru”, la Reșița, expoziție de artă digitală generativă
Horticultura Timișoara inaugurează un colț de speranță la Spitalul de Copii Louis Țurcanu
Târgul de Paște se deschide la Timișoara. Programul evenimentelor
Turkish Airlines deschide ruta Timișoara-Istanbul, din 1 aprilie 2026!
Din Reșița spre fiordurile Norvegiei: drumul unei campioane la înot – Carla Troner Negrea
Festivalul Internațional de Teatru „New Wave”, de la Reșița, își caută spectacole
Kilimanjaro, pas cu pas: povestea unei ascensiuni memorabile