Ture eco pentru voluntarii harnici și turiștii care vizitează județul

După o etapă de intensă de studiu, ce a început în luna ianuarie și s-a încheiat recent, voluntarii GEC Nera se pregătesc acum pentru tururile ecoturistice, iar periodic, ONG-ul le poate oferi și turiștilor europeni care ajung pe mirificele chei din județ un ghid voluntar, care să le indice frumusețea zonei.

În perioada ianuarie – aprilie 2012, un număr 11 tineri voluntari cu experienţă, care activează în cadrul centrului de voluntariat al GEC Nera au urmat un curs de ghid voluntar pentru practicarea ecoturismului. Cursul a fost organizat de către GEC Nera pe baza unui modul de curs elaborat de către Asociaţia pentru Ecoturism din România.

La curs au participat elevi din ultimul an de liceu de la Grupul Şcolar „Mathias Hammer” Anina şi Grupul Şcolar Agricol Oraviţa precum şi tineri din Anina care studiază la universităţile din Timişoara. În sezonul turistic 2012, GEC Nera va organiza tururi ecoturistice şi va putea furniza, la cerere, turoperatorilor şi grupurilor organizate de turişti, ghizi voluntari pentru practicarea ecoturismului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/