*Tu știi să scrii e-mailuri?

Înainte de toate, cum se scrie cuvântul ce are în spate o realitate atât de importantă azi? Se scrie așa: e-mail, e-mailul, forma de plural fiind e-mailuri. Este un cuvânt englezesc, dar inclus în dicționarele românești (și ale limbii române), care și stabilesc faptul că l-ul final e suficient de al nostru. Astfel că nici articularea, nici formarea pluralului nu prezintă probleme. Consecința: absența cratimei.

Dicționarele care se ocupă de grafia corectă a cuvântului nu se preocupă de definirea acestuia. Probabil că nici nu este nevoie: știm toți ce înseamnă un e-mail. Totuși, m-aș folosi de cuvinte pentru a încerca o definire: e-mailul este un mesaj actual, aparținând stilului epistolar. E-mailul este o scrisoare actuală, modernă, electronică; este diferit de o scrisoare tradițională pentru că e diferită modalitatea de a transmite cuvintele scrise (!), păstrează însă anumite caracteristici și o anumită structură. Până la urmă, intervine contextul, iar dacă acesta este unul oficial, rigoarea trebuie să se instaleze.

Așadar, dacă începem o scrisoare cu o formulă de adresare, la fel ar trebui să începem un e-mail (cu atât mai mult cu cât relația dintre semnatar și destinatar este una profesională, oficială): Stimate domnule AndreescuStimată doamnă Drăgan. 

Cuvântul cu care începe prima comunicare după formula de adresare (urmată de virgulă) este cu literă mare:

Stimate domnule Andreescu,

Vă scriu cu rugămintea…/ca urmare a solicitării dumneavoastră…

O chestiune importantă: pronumele nu se scriu cu literă mare. Totuși, pentru a transmite grafic respectul, putem folosi majuscula în formulele de adresare: Stimate Domnule DirectorStimată Doamnă Profesoară. Să ne gândim la finalitatea unui e-mail trimis într-un cadru oficial, pe o adresă instituțională: poate dorim să obținem un acord, să planificăm o întâlnire, să facem o propunere/o invitație. Fiecare detaliu contează, mai ales dacă destinatarul ține cont de/respectă aspectele formale. Primul e-mail este ca o primă strângere de mână: contează ce spui, cine întinde primul mâna, contactul vizual.

Așadar, un e-mail nu se începe cu formula de salut pe care o folosim când ne întâlnim față în față: Bună ziua, de exemplu, are un alt rol și, desigur, un alt context. Poate că i s-ar găsi totuși justificare. De neiertat e însă semnul exclamării plasat după fiecare salut, după fiecare mulțumire. Nu trebuie să exagerăm cu semnele de exclamare. Mulțumesc (pentru e-mail/ofertă), de exemplu, poate fi urmat (și) de punct. După Cu stimă punem virgulă și apoi numele. Cu aleasă considerație e o formulă de încheiere extrem de politicoasă, iar Cu *considerație e o repetiție ușor deranjantă, pe care o putem lejer evita. Atenție la forțarea familiarizării: nu vrem ca e-mailul nostru să sune a text de reclamă sau a mesaj de la bancă, situații în care imperativul singular sau întrebările directe au rolul asumat de a influența.

Relațiile de prietenie au, desigur, alte mijloace de comunicare. Între colegi se trimit însă e-mailuri. Contextul e unul diferit, iar stima se poate transforma în colegialitate, cordialitate, familiaritate.  În această situație, formula de început este: Dragă InaDragă Andrei. Să avem în vedere faptul că forma *dragele nu este forma de feminin a adjectivului drag. Astfel, vom scrie: Dragii mei colegi; Dragile mele colege. Cu drag îți scriu nu conține nicio virgulă. După Cu drag punem virgulă, iar pe următorul rând ne scriem numele. Prenumele. Apropo, se cheamă prenume pentru că stă în fața numelui (de familie). Atenție, așadar, când încheiem un e-mail oficial: Andrei Popescu, iar nu Popescu Andrei.

Am văzut că se poartă inițialele sau notarea inițialei în fața numelui de familie. E ca un fel de semnătură. Atenție la rezultat! Unele alăturări s-ar putea să nască ironii… colegiale.