Romeo Dunca va primi amendă judiciară dacă nu prezintă în sala de judecată documentaţia pe baza căreia a revocat-o pe Alina Stancovici din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița!
Instanța nu s-a pronunțat încă în legătură cu solicitarea Alinei Stancovici de suspendare a deciziei președintelui Dunca prin care și-a pierdut funcția. Din două motive. În primul rând, în cauză a fost admisă intervenția Asociației „Uniți Reușim”. În al doilea rând, președintele Dunca a fost somat pentru ultima dată să prezinte documentele pe care le-a avut în vedere atunci când a semnat dispoziția de revocare a managerului de la Spitalul Județean.
„Tribunalul Caraș-Severin pune în vedere, din nou, pârâtului Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin – Romeo Dunca, prin reprezentatul convenţional, av. Furcă Raluca Iulia, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei documentaţia aferentă emiterii actului administrativ contestat, cu precizarea că în cazul în care pentru următorul termen de judecată nu se va conforma dispoziţiilor instanţei, se va aplica amendă judiciară pârâtului, în cuantumul ce va fi fixat potrivit legii.”, se arată în încheierea instanței.
Președintele Romeo Dunca spune că nu e vorba despre vreun refuz și că a lăsat totul în mâinile avocatului pe care a fost nevoit să-l angajeze pe bani din propriul buzunar, consilierii județeni respingându-i solicitarea de a contracta servicii juridice. „Noi am avut un dosar complet. Nu cunosc. Dar o să se ocupe avocatul. Am găsit o variantă ca să fiu asistat de un avocat. Plătit ca persoană fizică. L-am adus pe acest manager Mircea Laza pentru că am considerat că e benefic pentru spital, pentru cărășeni și benefic pentru medicii și cadrele medicale. Dacă acest lucru a reușit, dacă există o diferență și dacă acest lucru a fost făcut conform legii, lucrurile le vor analiza cetățenii care apelează la serviciile spitalului, personalul din spital, cei de la Finanțe care văd datele financiare și instanțele de judecată. Dacă pentru asta am fost pus în situația în care a trebuit să-mi plătesc personal avocat, am înțeles și am făcut asta.”, a comentat Romeo Dunca la Express Live.