Tribunalul Caraș-Severin și Judecătoria Timișoara își relaxează activitatea, dar iau măsuri pentru prevenirea coronavirusului! Vezi regulile impuse

judecator, lege

Tribunalul Caraș-Severin și Judecătoria Timișoara vin cu un set de măsuri pentru buna desfășurare a activității. Măștile sunt obligatorii, accesul în Arhivă este condiționat și mijloacele de comunicare la distanță rămân modul de interacționare ferm recomandat.

Accesul în incintă

Activitatea Tribunalului Caraș-Severin, în perioada 15 mai – 31 august, se va desfășura potrivit planului de măsuri pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei. Accesul avocaților și celorlați participanți în sălile de judecată, arhivă și registratură se face pe la intrarea principală. Distanțarea socială de 1,5 m rămâne obligatorie, împreună cu purtarea măștii în incintă. Persoanele cu o temperatură corporală peste 37,3 grade nu vor putea intra. Atât părțile cât și avocații lor sunt sfătuiți să solicite judecarea în lipsă și să depună concluzii scrise dacă prezența în fața instanței nu este necesară, adică nu se administrează probe cu martori sau interogatorii. Mijloacele de comunicare la distanță sunt recomandate pentru depunerea de înscrisuri la instanță.

Judecătoria Timișoara impune obligativitatea purtării măștii și menționează că președintele completului de judecată, președintele instanței sau persoana desemnată poate înlătura din incintă cetățenii care nu respectă măsura.

Studiul dosarelor în Arhivă

La tribunalul din Caraș-Severin, accesul către arhivă și registratură se va face cu păstrarea distanței de 1,5 m exclusiv de la intrarea principală. Maxim două persoane pot intra concomitent pentru fiecare compartiment. Avocații, consilierii juridici, experții, practicienii în insolvență și consilierii de probațiune au prioritate. Timpul de staționare nu poate depăși trei minute pentru depunerea de documente și 15 minute pentru studiul dosarelor. Grefierii arhivari vor gestiona fluxul de persoane pentru păstrarea unui loc liber între cei așezați la masa de studiu.

Judecătoria Timișoara impune același interval de 15 minute pentru studiul dosarului. Programul Arhivei este marți și joi, de la 08.30 la 15.00. Intervalul pentru avocați, consilieri juridici și experți este 08.30-10.00 și pentru justițiabili, împreună cu restul participanților la proces este 10.00-15.00. De asemenea, relațiile cu publicul sunt suspendate și cererile de informații de interes public pot fi făcute prin email sau telefon.

Desfășurarea ședințelor de judecată

În Caraș-Severin, termenele de judecată și citarea părților în procesele suspendate în timpul stării de urgență vor fi fixate în perioada 15 mai – 25 mai. Purtarea măștii de protecție facială este obligatorie pentru personalul instanței și public, inclusiv avocați, în interiorul sediilor instanțelor, dar și în interiorul și în afara sălilor de judecată. Jandarmii nu vor permite accesul cetățenilor fără mască și președintele completului de judecată poate dispune evacuarea celor care nu respectă măsura. În sălile de judecată, distanța de 2,5 metri va fi păstrată între persoane.

În Timișoara, odată cu lista de ședință vor fi afișate regulile de desfășurare stabilite de complet. Printre reguli, lista participanților cărora le este permis accesul în sala de judecată va fi publicată, împreună cu un anumit interval orar. Accesul în sala de judecată este permis unui maxim de 10 persoane, cu excepția cazului în care judecătorul decide să reducă sau să crească numărul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/