TRIAJ; proiect care opune comunitățile de evrei celor de ucraineni din Timișoara

proiectul triaj al asociatiei documentor reporneste in 2024

Proiectul inițiat de Asociația Documentor a fost suspendat în toamna anului trecut, când Timișoara deținea titlul de capitală europeană a culturii, din cauza conflictului israeliano-palestinian. 

TRIAJ este un proiect menit să urmărească drumul memoriei Holocaustului în timp de criză, la 15 ani de când regizorul timișorean Florin Iepan lansa documentarul „Odessa”.

«Triaj» este legat de asumarea istoriei și modul în care memoria Holocaustului se transformă în timp ca urmare a evenimentelor politice și cum este ea instrumentalizată. Are o componentă de educație, de familiarizare cu Ucraina, cu comunitatea evreiască de aici, dar și cu istoria noastră tumultoasă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Trebuie văzut ca un mare atelier în care dezbatem chestiuni – de la politică până la cine sunt membrii comunității evreiești din Timișoara de astăzi. E un bazin de trăiri și de explorări comune.”, a explicat regizorul Florin Iepan, președintele Asociației Documentor.

regizorul florin iepan, presedintele documentor, intr o discutie in cadrul proiectului triaj

„«Triaj» înseamnă și selecție. În timpul războiului, oamenii erau trimiși sau nu spre camera de gazare, în funcție de anumite criterii stabilite de naziști; dar poate să fie și într-un spital, într-un război, când răniții sunt aleși în funcție de gravitatea situației. Este un cuvânt cu multiple valențe. Ține și de infrastructura feroviară, unde liniile se despart și se împreunează, dar are și o valoare simbolică. Ne putem despărți acum, aici, dar peste câțiva kilometri ne putem din nou întâlni unii cu alții, să fim din nou împreună.”, a mai spus regizorul Iepan.

Teatru, discuții, ateliere și expoziții

Proiectul va consta în proiecții de film, ateliere și expoziții, precum și discuții la care sunt invitați să ia parte timișoreni din zona Gării de Nord și cartierul Iosefin, locuri în care au fost coagulate comunități evreiești în urmă cu mai multe decenii.

„Am început acest proiect anul trecut, dar a intrat într-o situație mai sensibilă din cauza evenimentelor din Israel și Gaza, de la 7 octombrie, când a fost acel atac terorist. Noi ne-am oprit pe moment, pentru că prin natura proiectului nostru lucrurile erau mai delicate. Acum îl reluăm și sperăm să-l ducem la bun sfârșit în lunile care urmează. Este o extensie a capitalei culturale europene în 2024. Programul TM2023 ar trebui să continue și să se mențină ca un element definitoriu pentru Timișoara mulți ani de-acum. Asta încercăm și noi să facem. TRIAJ este unul dintre proiectele care s-a ocupat exclusiv de asumarea istoriei și a Holocaustului.”, a spus Florin Iepan, președintele Asociației Documentor.

Cele mai multe evenimente din cadrul proiectului vor avea loc la Studio On.set.hdv, din zona pasarelei gării (strada Pop de Băsești nr. 29), acolo unde artistul plastic Dan Perjovschi expune o instalație vizuală care se dorește a fi un apel împotriva ignoranței, intoleranței și discriminării. Astfel, joi, 28 martie, de la ora 17, la Studio On.set.hdv va avea loc un curs de alfabetizare în signalistica street art, iar de la ora 20 este programat un atelier de teatru cu Katia Pascariu. Sâmbătă, în 30 martie va avea loc un tur ghidat al cartierului Iosefin (orele 10-12), urmat de inaugurarea expoziției Triaj. Iar duminică, 31 martie, sunt programate de la ora 16 întâlniri între comunitățile evreiești și ucrainene din Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/