Muzeu dedicat lui Achim Nica la Obreja

achim nica obreja
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Punctul muzeistic etnografic se dorește deschis cu ocazia Festivalului „Achim Nica” la care și-a confirmat prezența realizatoarea TVR Elise Stan.

Solistul Ștefan Isac este unul dintre primii care au donat obiecte pentru viitorul muzeu. Interpretul nu a stat pe gânduri atunci când a aflat despre inițiativa prin care Centrul Județean pentru Conservarea și Păstrarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin colectează obiecte amintind de cel care a fost supranumit „doinitorul Banatului”. A donat bucuros câteva fotografii în care apare mentorul său în ceea ce privește cântecul popular bănățean. „Eu, Doru Bălășoiu și Tică Alexin am fost apropiați de Achim Nica.  Pe mine m-a îndrumat de la bun început și mi-a fost ca tatăl meu. La începutul activității mele, la Caransebeș, pe lângă Ansamblul Doina Banatului, la casa de cultură funcționa un ansamblu dirijat de Nicolae Purdelea. Acolo erau trei soliști printre care și eu. Achim Nica era în vogă atunci și am colaborat mult cu el”, își amintește Ștefan Isac.

Obiectele pentru viitorul Muzeu Achim Nica se primesc fie la sediul din Reșița al Centrului Județean pentru Conservarea și Păstrarea Culturii Tradiționale, Al. Buziaș nr. 6B, fie la Primăria Obreja. Muzeul se dorește organizat în incinta căminului cultural din comună, denumit după marele doinitor. Inaugurarea se dorește a avea loc în cadrul ediției 2024 a Festivalului „Achim Nica”, programat în perioada 23-24 mai.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Festivalul va avea loc la Obreja, respectiv Caransebeș. Organizatori sunt Consiliul Județean Caraș-Severin și Centrul Județean pentru Conservarea și Păstrarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului, primăria și consiliul local Obreja. Evenimentul va fi onorat de prezența unor personalitați ale folclorului românesc, prima confirmare venind din partea doamnei prof. Elise Stan, etnomuzicolog și realizator la Televiziunea Română, în calitate de invitat de onoare.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/