Trezit la realitate! Consiliul Local Lugoj, convocat de urgenţă pentru a ajuta cu bani spitalul oraşului

După mai bine de o săptămână de presiuni publice făcute de cetățeni, asociații non-guvernamentale, partide politice, medici din cadrul spitalului lugojean, primarul Francisc Boldea s-a trezit la realitate și a înțeles că este nevoie urgentă de bani pentru spital.

După ce în urmă cu câteva zile, în ședința Consiliului Local, declara că spitalul are suficienți bani pentru a se descurca, Boldea nu a mai rezistat valului de critici și solicitări și a înțeles că unitatea medicală are nevoie de sprijin pentru a face față cerințelor ca unitate medicală ce va trata cazurile grave de COVID -19.

Declicul s-a realizat după o ședință de urgență la Prefectura Timiș, unde a fost prezent prefectul județului, primarul municipiului Timișoara, manageri de spitale, între care și Erwin Floroni și unde teoriile primarului Boldea au fost demolate imediat.

Conform unui comunicat al Primăriei Lugoj, miercuri, 1 aprilie 2020, ora 10.00, Consiliul Local al Municipiului Lugoj se va întruni în ședință extraordinară pentru rectificarea bugetului și alocarea unor sume de bani pentru sănătate și în contextul unor măsuri impuse de Ordonanța Militară nr. 4 din 29.03.2020. Este vorba despre 6,1 milioane de lei, din care se vor cumpăra ventilatoare mecanice, injectomate, infuzomate, materiale sanitare și dezinfectanți, la care se adaugă alți 550.000 de lei pentru dezinfecția a 600 de scări de blocuri din oraș, precum și circa 250 de străzi, trotuare și alei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pe de altă parte, primarul Boldea își găsește timp să îi certe pe cei care au făcut donații pentru spital și să îi muștruluiască pe cei care nu și-au plătit impozitele către primărie.

„Trebuie să amintesc că o parte dintre lugojeni sunt restanți cu taxe și impozite în sumă de circa 8 milioane de lei, iar agenții economici cu circa 7,2 milioane lei, în total un minus de 15,2 milioane de lei, adică peste 3 milioane de euro. Lugojenii trebuie să știe că Primăria Municipiului Lugoj nu are nevoie de bani de la populație și va finanța orice solicitare din partea Spitalului Municipal «Dr. Teodor Andrei», în această perioadă unică în istoria Lugojului în care viața cetățenilor este pusă în pericol”, afirmă Boldea.

Ciudat mod de a mulțumi elevilor de la Brediceanu, unde a fost profesor, foștilor colegi, firmelor din Lugoj și tuturor celor care s-au implicat în ajutorarea spitalului în ultima perioadă…

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/