Trenul-tramvai duce către nicăieri! Interesele președintelui, spre Muntele Mic!

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici, face praf managementul președintelui Romeo Dunca, pe care îl acuză că risipește banii publici pe lucruri inutile și în interes personal.

Țintă a acuzațiilor lui Romeo Dunca, liderul PMP Caraș-Severin îi răspunde acestuia punându-i pe masă „realizările” din cele șapte luni de mandat. „Am văzut ce prostii face puterea, iar menirea mea de lider de partid de opoziție, de lider al consilierilor județeni PMP, este să taxez aceste prostii, să punctez ori de câte ori puterea greșește. Dacă ei nu ar greși, noi nu am fi atât de vocali. Din păcate, actuala conducere face greșeli multe. E simplu, proiectele bune întotdeauna vor fi votate, proiectele care nu ne lămuresc nu le votăm, iar proiectele pe care le considerăm că nu sunt bune pentru județ, cum este această imbecilitate, cu trenul-tramvai, sigur că nu le vom vota. Să dai 1 milion de euro pe un studiu de fezabilitate când drumurile județene sunt praf?! Să aloci pentru 787,7 km de drum județean mai puțin decât dai pe un studiu de fezabilitate?!”, și-a motivat Ionuț Popovici tonul critic la adresa lui președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin.

Consilierul județean spune că Romeo Dunca nu numai că aruncă banii cărășenilor pe un proiect fantezist, dar se și bazează pe atragerea unor sume de bani pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziție pentru cu totul și cu totul altceva. Doar în declarațiile coaliției de guvernare Programul Național de Redresare și Reziliență permite finanțarea unor proiecte de genul celor pentru care insistă președintele Dunca. „Toată lumea prezumă că acest proiect și multe altele despre care se vorbește în spațiul public vor fi finanțate de PNRR. Acest PNNR este un proiect. Actuala putere bâjbâie. Suntem ridicoli! În spațiul public au ieșit două informații: sistemul de irigații, care a picat, și infrastructura rutieră, care de fapt nu va fi acceptată. De unde știm că va fi acceptată această linie ferată despre care nu știu nici ei cum va fi, pe linia existentă, pe lângă ea!? Consiliul Județean nu are proprietăți acolo, cine va opera, cum îl va opera, care vor fi costurile, vom face un CFR al Consiliului Județean, facem o societate, un ADI?! Studiul de fezabilitate include și proprietatea terenului. Dacă nu ai proprietatea terenului, cum să faci un astfel de studiu?!”, avertizează liderul PMP.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Popovici mai spune că Romeo Dunca n-a înțeles mare lucru din acest Program de Redresare și Reziliență, care este scopul său, în schimb, știe să-și urmărească interesele personale, interese legate de Muntele Mic, acolo unde are afaceri în domeniul turismului. „Se pune tot mai des problema spitalelor sau a altor proiecte importante. Se discută de proiecte mature. Dar nu e cazul la noi. Ca să faci un proiect tehnic pentru  o asemenea investiție, ne prinde 2024 și nu se va întâmpla nimic. Bugetul Consiliului Județean este vraiște. S-au ars foarte multe etape cu acest proiect feroviar. La noi totul se rezumă la Muntele Mic și Muntele Semenic. Am făcut câteva acțiuni cu oameni de bună credință pentru salvarea Semmeringului Bănățean, n-am auzit prea multe de la domnul președinte ca să vedem ce facem să-l păstrăm. Știm doar atât: cineva își dorește foarte mult să dea 1 milion de euro! N-am votat acest proiect, pentru că nu am fost absolut deloc convins că acești bani merg în direcția care trebuie. Eu înțelegeam dacă era vorba de altă sumă. Sunt foarte multe semne de întrebare. Vom vedea cine va face aceste studii de fezabilitate. Si dinspre Primăria Reșița am primit câteva exemple de așa nu, care cred că au depășit chiar și limita legală!”, a mai spus Ionuț Popovici pentru expressdebanat.ro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/