Numărul accidentelor produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată i-a determinat pe polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, să desfășoare acțiuni preventive în mai multe localități din județ, oamenii legii punând un accent deosebit pe ideea de prudență, fapt care le poate salva viața atât șoferilor, cât și pasagerilor.
Săptămâna aceasta, miercuri, 22 iulie, și joi, 23 iulie, polițiștii au fost prezenți în teren, în special la trecerile la nivel cu calea ferată de pe raza localităților Reșița, Caransebeș și Băile Herculane, acolo unde riscul producerii accidentelor este unul extrem de ridicat. Astfel, conducătorilor auto li s-a transmis să circule prudent, să se asigure și să respecte indicatoarele și marcajele rutiere instalate în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru a nu-și risca viața, atât a lor, cât și a pasagerilor.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care au încălcat normele rutiere.
Pentru conștientizarea opiniei publice, au fost împărțite pliante cu mesaje preventive, în care se recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecerile de nivel cu calea ferată.
Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele au rolul de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere. În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată.
„Stimaţi conducători auto, asigurați-vă temeinic la traversarea căii ferate! Trenul nu acordă prioritate! Conduceți preventiv!”, au ținut să transmită reprezentanții IPJ Caraș-Severin.