Trei zile de vreme severă! Ploi torențiale, vijelii și grindină în toată țara

Vremea se strică serios începând de astăzi. Meteorologii spun că ne așteaptă ploi, vânt puternic și grindină, fenomene care vor afecta întreaga țară.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare care a intrat în vigoare astăzi, la ora 12.00, și rămâne valabilă până miercuri-seară, la ora 23.00. „În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp și pe arii restrânse 30-40 l/mp”, transmit meteorologii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/