Echipa de curatori a Centrului de Proiecte care a actualizat programul cultural pentru 2023 a schițat și câteva detalii cu privire la deschiderea oficială a anului în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Ce știm până acum este că deschiderea anului titlului va fi marcată pe parcursul a trei zile, la finalul lunii februarie a anului viitor.
Cei șapte curatori lucrează în această perioadă și la evenimentul de deschidere a anului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, mai exact la o listă de evenimente care vor fi dezvoltate pe parcursul următoarelor luni. Aceste evenimente vor avea loc în weekendul 24-26 februarie 2023.
„Evenimentele de deschidere au loc în anul titlului, nu la sfârșitul lui 2022, ci la începutul lui 2023, asta e ca o normă pentru capitalele culturale. Noi am ales februarie tocmai ca să fie și puțin mai cald, pentru că sunt o serie de evenimente în aer liber, în spații publice, și atunci să fie puțin mai blândă vremea și să avem timp de pregătit totul. Programul de deschidere este destul de succint prezentat și în programul actualizat, tocmai pentru că e și o surpriză. E în lucru.”, a declarat curatorul teritoriului „Locuri”, Cosmina Goagea.
La rândul ei, Teodora Borghoff, expert în relații comunitare și incluziune socială în echipa de curatori, spune că evenimentul de deschidere va fi „ieșit din comun”.
„Nu putem da detalii în acest moment, dar cu siguranță va fi o celebrare și o deschidere ieșită din comun pentru un an foarte special care va marca dezvoltarea Timișoarei pe o perioadă îndelungată. Va fi o deschidere dispersată de-a lungul mai multor zile și în foarte multe spații care să sprijine respectarea reglementărilor privind condițiile de pandemie, dacă va mai fi cazul la începutul anului 2023, dar și pentru a se adresa unui public divers. Vor fi trei zile, în foarte multe spații și circuite, într-o experiență, sperăm noi, absolut memorabilă pentru timișoreni.”, a declarat Teodora Borghoff.
Pe de altă parte, evenimentele dedicate capitalei culturale, chiar și cele organizate anul acesta, vor reflecta sloganul deja cunoscut „Luminează orașul prin tine”, promovat încă din dosarul de candidatură.
„Sloganul este în continuare valabil în tot programul cultural actualizat. Acesta este exact pe structura programului cu care Timișoara a câștigat titlul. Sunt toate programele și proiectele de acolo, cu gazdele lor sau cu parteneriate, aduse la zi, dar tot programul este în linia conceptului artistic al dosarului de candidatură. Este perfect valabil acest slogan și noi îl considerăm foarte bun.”, a explicat Cosmina Goagea.
Cei 7 curatori din echipa Centrului de Proiecte, entitatea Primăriei Timișoara care gestionează TM2023, au finalizat recent actualizarea programului cultural pentru anul titlului. Printre altele, acesta prevede organizarea de spectacole de dans contemporan, circ și teatru în cartierele din oraș, dar și desfășurarea de diferite evenimente în mai multe orașe din Banat.