Trei puncte şi încheiem socotelile!

FC Caransebeş a irosit puncte importante în ultimele jocuri, în ciuda aşteptărilor foarte mari izvorâte din prestaţiile convingătoare de la începutul anului, dar Alin Artimon şi băieţii săi au anunţat că sunt gata să risipească emoţiile fanilor!

Gugulanii primesc sâmbătă, în al treilea meci din play-out, replica lui FC Bihor Oradea, echipă care vine în Parcul Teiuş cu aceleaşi grave probleme financiare, dar cu un antrenor nou, după ce Cheregi a renunţat la banca tehnică. Alin Artimon e mai puţin interesat de ceea ce se întâmplă la Oradea şi asta, pentru că depinde doar de FC Caransebeş să încheie socotelile retrogradării. „Ne aflăm în faţa unui joc important, nu unul decisiv, dar important pentru continuitatea noastră şi pentru viitorul nostru. Venim după un joc mai modest, la Vâlcea, şi după primul insucces din acest sezon. Sunt convins că jucătorii noştri vor reacţiona corespunzător, iar la ora meciului vor fi la un nivel de motivaţie maxim, care în ultimele jocuri ne-a lipsit. E important să ne regăsim cadenţa, să ne regăsim motivaţia, tonusul şi specificul acestui grup, pentru că toate acestea la un loc au adus rezultatele din start. E un joc în care putem înclina destul de mult balanţa retrogradării în favoarea noastră”, a spus tehnicianul gugulanilor.

Artimon mizează pe o prezenţă numeroasă a microbiştilor din Caransebeş, mai ales că meciul de sâmbătă este cuprins în programul Rugii de la Oraş, eveniment care adună an de an mii de participanţi. „Sunt convins că lumea va veni alături de noi, având în vedere şi «Ruga de la Oraş» care are loc în acest weekend. Ştiu că şi suporterii pregătesc ceva special. Sper ca noi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor şi acţiunilor care se vor desfăşura în aceste zile”, a adăugat antrenorul.

Fără gol în tricoul galben-albastru, Alex Boştină îi asigură pe fani că FC Caransebeş îşi va păstra locul în al doilea eşalon al ţării. „Suntem conştienţi că această parte de play-out nu am parcurs-o cum ne-am fi dorit şi suntem foarte motivaţi pentru ca acest meci să-l tranşăm în favoarea noastră şi să obţinem cele trei puncte”, a spus atacantul. În aceeaşi notă este şi declaraţia lui Sabin Lupu: „Ne dorim foarte mult ca sâmbătă să luăm toate cele trei puncte, ne gândim doar la acest lucru. A fost un duş rece la Vâlcea, sperăm să nu se mai repete. Nu ne gândim nicio secundă la o înfrângere. Colegii mei sunt la fel de motivaţi ca şi mine pentru a face un joc bun, la sfârşitul căruia noi să fim cei care ne bucurăm”.

Comments

  1. suporter says:

    domnule Artimon mai bine plecati decat sa fortati atat de mult cu Bostina in atac,in toate meciurile jucate de cand a venit nu a creeat nicio faza periculoasa si dumneavoastra l-ati tinut 90 de minute in teren in toate meciurile,intelegem ca este jucatorul adus la cererea dumneavoastra dar ajunge….

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/