Primarul Borcean, trimis acasă de prefectul Gâfu!

După numeroasele răfuieli între primarul Borcean și prefectul Gâfu, cel din urmă dându-l drept exemplu negativ de mai multe ori pe edilul-șef din Caransebeș, astăzi, după ora 17, a venit anunțul potrivit căruia Felix Borcean nu mai este primar încă de vineri!

Motivul pentru încetarea mandatului, spune reprezentantul Guvernului în teritoriu, este că Felix Borcean va candida în 27 septembrie dintr-o altă postură decât cea din 2016. Mai precis, va candida independent, și nu din partea PNL ca acum 4 ani.

În urmă cu doar câteva zile, Felix Borcean posta pe Facebook un răspuns din partea Autorității Electorale Permanente prin care i se transmitea că membrul unui partid nu are nicio restricție în a candida independent. Așadar, ordinul prefectului este cel puțin ciudat, cu atât mai mult cu cât Felix Borcean ne-a confirmat că nu și-a dat demisia din PNL, faptă ce ar fi atras după sine încetarea mandatului.

Primarul din Caransebeș ne-a mărturisit că nu a primit până acum o înștiințare oficială și că oricum va contesta ordinul prefectului Gâfu.

Și în privința altor doi primari s-a emis ordin de la Prefectură, de această dată fiind însă vorba despre două demisii din funcție: Dănuț-Ionel Mușa, primarul din Vărădia, și Petru Hațegan, primarul din Iablanița, au demisionat și s-au înscris în PNL pentru a candida în 27 septembrie din partea liberalilor. Asta după ce în 2016 au candidat din partea PSD.

Instituția prefectului ne anunță însă că aceasta a fost doar o primă verificare a situației în acest sens, așa că e posibil să mai vedem și alte demiteri ale primarilor în aceste zile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/