Bocşa, Moldova Nouă şi Oraviţa sunt oraşele alese de Instituţia Prefectului Caraş-Severin pentru o campanie despre traficul de fiinţe umane şi consumul de droguri, organizată în rândul elevilor.
Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin, prin Biroul Județean pentru Romi, organizează o campanie de informare și promovare în rândul elevilor având ca temă „Traficul de ființe umane/prevenirea traficului de minori și consumul de droguri”, programată a se desfășura pe parcursul a trei luni.
La prima acțiune, găzduită ieri, 17 octombrie, de Liceul Teoretic „Tata Oancea” din Bocșa, au participat peste 150 de elevi, informează Instituţia Prefectului Caraş-Severin.
În cadrul acestei întâlniri, organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Centrului Regional Timișoara din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, le-au fost prezentate elevilor materiale de informare și consiliere, filmulețe educative și jocuri interactive. Totodată, Centrul Regional Timișoara – Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane a lansat un concurs online de sloganuri antitrafic de ființe umane, pornind de la deviza „Iubirea e artă, nu sclavie!”.
Următoarele acţiuni similare se vor desfășura la liceele din Oravița și Moldova Nouă, în lunile noiembrie și decembrie.