Trei muzee din Timișoara, mai ușor de vizitat. A fost introdus biletul unic

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Cele mai mari trei muzee din Timișoara sunt mai ușor de văzut de către turiști. Consiliul Județean Timiș anunță că a introdus biletul unic de vizitare la Muzeul Național al Banatului, Muzeul Satului Bănățean și Muzeul de Artă Timișoara. Valoarea acestuia este de 24 lei.

Acces mai facil în muzee pentru turiștii care vin să viziteze Timișoara. Consiliul Județean Timiș a introdus biletul unic de intrare la cele mai mari trei muzee din oraș, aflate în administrarea instituției. Este vorba de Muzeul Național al Banatului, Muzeul Satului Bănățean și Muzeul de Artă Timișoara.

Inițiativa este menită a crește atractivitatea Timișoarei ca destinație de city break, facilitează accesul turiștilor în muzee și stimulează activitatea agențiilor de turism, care pot achiziționa acum bilete la preț redus pentru grupuri mari de turiști, de 18 lei de persoană”, a transmis CJ Timiș.

Valoarea cumulată pentru vizitarea celor trei muzee era, până la adoptarea hotărârii, 41,67 lei (16,67 lei – Muzeul Național al Banatului, 5 lei – Muzeul Satului Bănățean, 20 lei – Muzeul Național de Artă Timișoara). În plus, vizitatorii erau nevoiți să apeleze la trei casierii pentru achiziționarea biletului de intrare. Conform hotărârii Consiliului Județean Timiș, biletul unic are o valoare de 24 de lei.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Mulți turiști vin în Timișoara pentru city break-uri, pentru una sau două zile. Biletul unic scurtează timpul petrecut la casierii, dar îi și îndrumă către toate cele trei muzee. Experiența lor în Timișoara este astfel mai amplă. Ne-am dorit să fim în pas cu lumea, cu atât cu mai mult cu cât fluxul de turiști români și străini va crește în următorii ani. Este o măsură care a fost cerută și de către reprezentanții Horeca în urma consultărilor pe care le-am avut cu aceștia”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.

Pe lângă introducerea biletului unic de 24 de lei, s-a stabilit și crearea unor abonamente, la un preț de 95 de lei pentru cel săptămânal și 190 de lei pentru cel lunar. În plus, la achiziționarea a cel puțin 20 de bilete, prețul acestora scade la 18 lei de persoană.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/