Trei echipe desființate în șase ani! „Sunt trist! Reșița nu vrea handbal de Liga Națională!”

Prim-divizionara HC Adrian Petrea Reșița a fost lăsată să moară pe mâna ei! Aceasta este concluzia la care a ajuns cel ce dă numele echipei, fostul internațional Adrian Petrea. În șase ani, la Reșița au dispărut trei echipe masculine de handbal de prima ligă!

Vestea neprezentării la Călărași și a retragerii din Liga Națională a căzut ca un trăsnet printre iubitorii handbalului reșițean. Reșița a rămas din nou fără echipă de handbal la nivelul seniorilor. După UCM Reșița și HC Caraș-Severin, care au sucombat în 2011, respectiv 2014, a venit rândul HC Adrian Petrea să devină istorie.

„Sunt trist, îmi pare rău. Sunt dezamăgit, e cel mai potrivit termen, vizavi de implicarea oamenilor din Reșița. Sută la sută mi-aș fi dorit ca destinele echipei să fie cu totul altele, dar din păcate sunt dezamăgit de neimplicarea oamenilor de acolo. Chiar am avut mari speranțe că lucrurile se vor rezolva. Din punctul meu de vedere, am mai spus-o și cu alte ocazii, nu cred că era un efort supraomenesc ca autoritățile să vină în sprijinul echipei. Nu era nevoie de o implicare sută la sută, doar să vină cu un sprijin atât cât se putea. Și atunci destinele echipei erau cu totul altele. După desființarea UCM Reșița și HC Caraș-Severin, tot s-a găsit cineva să-și dorească handbal de Liga Națională la Reșița. Dar nu a fost niciodată un proiect pe termen lung, cu niște strategii clare bine puse la punct. A fost pe termen scurt”, a spus Adrian Petrea, acum antrenorul echipei Dunărea Călărași.

Fostul internațional spune că acum era momentul oportun ca autoritățile locale reșițene să se implice în salvarea echipei. „Acum era momentul oportun ca autoritățile să vină alături de Cristian Pătru, pentru un proiect pe termen mediu și lung. În alte orașe se poate, la Reșița nu s-au găsit soluții. Eu, personal, am dat soluții și nu s-a întâmplat nimic. Idei de finanțare existau. Pentru mine, concluzia e destul de clară, nu s-a dorit handbal la Reșița. Echipa a fost lăsată să moară”, a spus dezamăgit Adrian Petrea.

Mihai Rohozneanu, președinte și coordonator de joc al echipei, a anunțat retragerea din campionat, astfel că acum handbalul masculin reșițean înseamnă doar grupe de juniori II, juniori III, juniori IV și minihandbal.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/