Traseele de cicloturism din Timiș, puse la punct

pista bicicleta padure
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Se fac pregătiri pentru ca iubitorii mersului pe două roți să se poată plimba în siguranță pe cele opt trasee de cicloturism identificate în cadrul proiectului Eco Timiș. Pe primul dintre trasee, 40% dintre obiectele de mobilier au fost distruse, astfel că trebuie refăcute.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș anunță că toate cele opt trasee de cicloturism identificate în cadrul proiectului Eco Timiș, finanțat cu bani europeni, sunt luate la pas în această perioadă. Totul cu scopul de a se vedea dacă aceste rute sunt pregătite pentru bicicliștii care le vor lua cu asalt odată cu încălzirea vremii.

Ca în fiecare început de sezon, Turism Timiș a demarat procesul de inventariere a obiectelor de mobilier Eco Timiș în vederea reluării lucrărilor de reparație și întreținere a pieselor deteriorate sau vandalizate. Pe Traseul 1, care include și Rezervația Satchinez, indicatoarele și coșurile de gunoi au fost distruse în proporție de aproximativ 40 la sută, aceste obiecte urmând să fie refăcute în lunile care vin de către Asociația de Turism Timiș. Facem un apel pe această cale primăriilor cuprinse în proiectul Eco Timiș, derulat prin Interreg IPA CBC Romania-Serbia Programme, de a completa eforturile noastre prin monitorizare locală și îngrijirea acestor obiecte, care au contribuit la dezvoltarea infrastructurii de turism de pe teritoriul lor”, au transmis reprezentanții asociației.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

În cadrul acestui proiect, de-a lungul râului Timiș a fost dezvoltată o infrastructură de turism ce promovează turismul eco și cicloturismul de-a lungul a opt trasee care au o lungime de aproape 170 de kilometri. De asemenea, au fost montate mese, bănci, umbrare, coșuri de gunoi, indicatoare și panouri informative astfel încât turiștii iubitori de natură, drumeții și plimbări cu bicicleta sau canoele să se poată bucura de aria naturală Lunca Timișului.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/