TRANZACȚII. Energia electrică ajunge pe piața Bursei Române de Mărfuri!

Tot mai multe administrații locale din Caraș-Severin, dar și Consiliul Județean au decis să se afilieze BRM, datorită efectelor pe termen lung pe care această decizie le presupune.

După Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Caransebeș, și municipiul Reşiţa a devenit legal membru afiliat al Bursei Române de Mărfuri (BRM), calitate care îi conferă dreptul să tranzacţioneze energie electrică pe piaţa administrată de BRM.

„Unul dintre dezideratele importante ale municipiului Reşiţa îl reprezintă reducerea costurilor utilităţilor publice. În cazul iluminatului public din Reşiţa, din partea furnizorului se urmăreşte obţinerea unor tarife cât mai mici la consumul de energie electrică, pe timp de zi şi de noapte, în vederea înregistrării de economii băneşti”, a declarat Roxana Topală, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița.

Potrivit administrației locale, procedura de achiziţie publică prin licitaţie publică va avea loc la sfârşitul lunii iunie, la sediul Primăriei Municipiului Reşiţa, licitaţie la care vor participa mai mulţi furnizori de energie electrică. Câştigător va fi declarat furnizorul care va oferi preţurile cele mai mici la tarifele de zi şi de noapte şi cu care va fi încheiat un contract pe o perioadă de 12 luni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/