Transformarea Pădurii Verzi într-un spațiu de recreere, imposibilă deocamdată. Ce spun reprezentanții Direcției Silvice?

Primăria Timișoara nu poate începe transformarea Pădurii Verzi într-o pădure-parc până nu îi vor fi transferate și celelalte categorii funcționale de terenuri. Timpul este scurt, pentru că în doi ani ar trebui amenajat noul spațiu de recreere, în caz contrar, Pădurea Verde va reveni Romsilva.  

În opinia reprezentanților Direcției Silvice, cei din Primăria Timișoara trebuie să se asigure că le va fi transferată și partea din pădure fără de care nu se poate începe amenajarea pădurii-parc. De altfel, în februarie, primarul Dominic Fritz declara că prin hotărâre de guvern, administrației locale i-au revenit doar copacii, nu și aleile.

„Dacă vă uitați pe harta cu aleile care pot fi și la lățime de 20 de metri, acestea nu au fost incluse în hotărârea de guvern care ne-a dat Pădurea Verde, dar noi acolo putem să intervenim. Proiectul de amenajare tocmai acolo ar interveni, dar n-au fost incluse. Mai sunt câteva zeci de hectare de drumuri care trebuie să ne fie date.”, a explicat Dominic Fritz la acea dată. 

Trecerea de la Romsilva la Primăria Timișoara a 520 de hectare din Pădurea Verde, din cele 580 în total, a fost făcută în septembrie 2020, în baza unei hotărâri de guvern. Autoritățile locale au la dispoziție, prin acel document, doi ani ca să transforme pădurea într-o pădure-parc. Altminteri, Pădurea Verde se întoarce în proprietatea Romsilva.

„Trecerea suprafeței de pădure s-a făcut în baza Legii 220/2018, e vorba despre aceste păduri încadrate în categoria de păduri-parc care pot trece, în anumite condiții, la UAT-urile din zona urbană sau periurbană.  Cei care au pus în aplicare Hotărârea de Guvern 790 au fost foarte riguroși. S-au referit doar la suprafața ocupată cu pădure. A fost o nuanță pe care legiuitorul, la vremea respectivă, a omis-o din anumite considerente. Or, ansamblul Pădurii Verzi cuprinde și celelalte categorii funcționale de terenuri, nu numai pădure. Sunt și ogoare destinate hranei vânatului, terenuri administrative. Din punctul nostru de vedere, urmează o rectificare și o completare a Legii 220/2018, la solicitarea Primăriei Timișoara și care să completeze acest transfer de suprafață cu ceea ce este imperios necesar pentru a se realiza în termenul dat de HG, cei doi ani de zile, acel proiect de amenajare a pădurii parc din Pădurea Verde. Altfel, dacă în 2 ani nu se realizează acest proiect, pădurea va reveni statului.”, a declarat Traian Lombrea, directorul tehnic al Direcției Silvice Timiș.

Potrivit lui, autoritățile locale sunt cele care trebuie să solicite modificarea legii, care se poate face printr-o inițiativă depusă de parlamentari.

„Comunicăm, colaborăm cu dumnealor, sperăm că se va realiza acest lucru pentru că interesul general este major. Mingea e acum în curtea primăriei, categoric. Noi ne-am făcut partea noastră de responsabilitate.”, a mai spus Lombrea.

Planul inițial era de amenajare a Pădurii Verzi într-un spațiu de recreere cu piste de biciclete, foișoare, tiroliene, zone de picnic și un spațiu pentru desfășurarea de spectacole. Nimic din material metalic, doar lemn.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/