Veste extraordinară pentru elevii care învață la Școala Gimnazială Nr. 1 Celnic din Anina. Vechea cazarmă, transformată în unitate de învățământ în anii ’70, nereabilitată niciodată, va deveni în doar o lună școală la standarde europene, lucru care va contribui în mod definitoriu la îmbunătățirea actului educațional începând cu anul școlar 2020-2021.
Ducerea la bun sfârșit a proiectului ce vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea școlii din Celnic, în valoare de 2.102.127 de lei, prin PNDL 2, este ultimul pas făcut spre normalitate în privința instituțiilor de învățământ, după cum a dat de înțeles edilul Gheorghe Românu, celelalte școli de pe raza UAT-ului beneficiind de intervenții masive în perioada anilor 2013, 2014, 2015.
„Doar o lună ne desparte de recepția finală în cazul acestui proiect. Încă se lucrează la magazia de lemne, la finisaje atât în cadrul școlii, cât și în cadrul grădiniței care funcționează aici. De asemenea, vom amenaja și parcul din față, însă acesta va beneficia de sprijin din bugetul local.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, primarul Gheorghe Românu.
Se pare că amplul proces de modernizare a unității de învățământ nu i-a afectat deloc pe tineri, aceștia fiind transferați în alte locații ale orașului pentru a nu exista impedimente în privința bunei desfășurări a orelor de curs.
„Lucrările în cadrul acestui proiect au început undeva în luna iunie a anului trecut. Acest lucru nu a reprezentat un impediment pentru elevi sau cadrele didactice. Pentru a-și putea desfășura orele, elevii din ciclul V-VIII au fost duși la Școala Generală de pe Sadoveanu, acolo unde aveam suficiente săli pentru ca elevii să-și poată desfășura cursurile, iar tinerii din clasele 0-IV și-au desfășurat cursurile în cadrul Școlii Generale de pe Andrei Mureșanu, unde, la fel, am avut câteva clase libere. De asemenea, am venit în sprijinul lor asigurându-le transportul cu ajutorul celor două microbuze școlare.”, a mai ținut să precizeze șeful administrației publice locale din Anina.