Transferul pacienților de la Spitalul Caransebeș se va face cu elicopterul chiar din incinta unității medicale

untitled design set 970x90 px

Se fac pași importanți pentru ca pacienții care nu pot fi tratați la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș să fie preluați de un elicopter chiar din curtea unității medicale, fără alte drumuri făcute cu mașinile de la Ambulanță, prin care se pierde timp prețios.

Comitetul director al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a înaintat vineri către Ministerul Afacerilor Interne o solicitare de autorizare a unei suprafețe care să fie folosită de elicoptere la doar câțiva zeci de metri de clădirea spitalului. Luni s-au efectuat și primele aterizări pentru a se se stabili coordonatele și pentru a evalua terenul. Totul, sub ochii comandantului unității de elicoptere MAI Caransebeș, aflat în vizită de lucru la managerul Gheorghe Borcean.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Posibilitatea existenței unui serviciu de transport aero-purtat pentru cazurile de urgență care necesită măsuri ce exced posibilitățile SMUC este de o importanță inimaginabilă pentru cetățenii zonei! Ne dedicăm toate resursele pentru a asigura cetățenilor servicii medicale profesioniste!”, susțin reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/