Tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele sunt dezinfectate zilnic la Timişoara pentru prevenirea contactării gripei

Societatea de Transport Public Timişoara ia măsuri pentru prevenirea contactării gripei de către călători. Înarmaţi cu măşti, angajaţii societăţii dezinfectează în fiecare zi, cu cloramină, tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele, înainte ca acestea să fie scoase pe teren.

40 de tramvaie, 80 de autobuze şi 31 de troleibuze sunt spălate şi dezinfectate zilnic la Timişoara cu cloramină. Totul ca cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun să nu rişte să contacteze gripa sezonieră. Reprezentanţii STPT spun că toate scaunele, barele şi întreg spaţiul din interiorul mijloacelor de transport în comun sunt dezinfectate cu cea mai mare atenţie în această perioadă în care virusul poate fi contactat.

„Începând cu data de 27 ianuarie 2020, pe toate mijloacele de transport în comun din parcul circulant al Societății de Transport Public Timișoara se fac intervenții pentru a preveni îmbolnăvirile de gripă. Mai exact, pe lângă intervențiile zilnice pentru păstrarea curățeniei și igienei, interioarele tuturor mijloacelor de transport în comun sunt dezinfectate cu cloramină, în fiecare dimineață, înainte ca acestea să fie scoase în traseu.”, transmit reprezentanţii STPT.

Aceştia spun că acţiunea de dezinfectare cu cloramină va continua atâta timp cât există pericolul contactării virusului gripal.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/