Centrul „Speranța”, mărul discordiei între Robu și Dobra? Primarul vrea hostel: „Consiliul Județean nu se jenează să abordeze subiectul?”

Un nou schimb de replici prin intermediul presei pare să se aprindă în jurul Centrului „Speranța”, după ce Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat planul lui Nicolae Robu de a transforma clădirea unde activează centrul în hostel. Cum i-a răspuns edilul orașului?

„Mă mir că Consiliul Județean nu se jenează să abordeze subiectul. Nu s-a ocupat deloc de această instituție. Singurul ajutor primit de instituție vreodată vine de la Primărie”. Conform spuselor edilului Timișoarei, clădirea unde își desfășoară activitatea centrul a fost inclusă într-un proiect de fonduri europene pentru a fi transformată în spațiu de întreținere tip hostel pentru artiștii și echipele ce vor urma să vină în Timișoara în 2021. Nicolae Robu a blamat atitudinea Consiliului Județean prin faptul că de ani buni nu a susținut deloc centrul în ciuda faptului că dispune de bani, iar toată responsabilitatea a rămas pe umerii primăriei. „Eu am fost în vizită acolo și am fost profund mișcat, doamna directoare făcea treabă foarte bună și îi implica pe părinți, asta am aflat mai târziu, că datorită ajutorului lor erau făcute toate lucrurile demne de laudă pentru copiii cu anumite probleme. Consiliul Județean nu a făcut nimic! Acum cine își permite să piardă milioane de euro? Ne costa sume fabuloase să plătim hoteluri pentru cei ce vor veni aici. Vrem să facem acolo o amenajare de tip hostel. Noi am tot ajutat, dar avem angajamentele și obiectivele noastre și trebuie să le onorăm. Mie îmi pare rău că au de suferit copii și părinți, soluții se vor găsi, asta când Consiliul Județean rămâne cu 200 de milioane de lei pe an necheltuiți. De ce nu au făcut un sediu pentru acest centru de atâția ani?”, a precizat Nicolae Robu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px
publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/