Traian Băsescu, față în față cu studenții de la Universitatea de Vest: „Cea mai mare realizare pe care am avut-o în mandatul meu a fost justiția independentă”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a fost prezent astăzi la Universitatea de Vest din Timișoara. A stat față în față cu studenții de la Științe Politice și a discutat despre viitorul securității în spațiul european.

Tema pusă în discuție în cadrul dezbaterii organizate de reprezentanții Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a fost „Viitorul Uniunii Europene. Securitatea pe primul loc”. Fostul președinte a răspuns întrebărilor adresate de studenți despre: Brexit, securitate sau intrarea României în zona Euro.

Traian Băsescu nu a ratat ocazia să discute cu tinerii și să le prezinte statistici europene care îl îngrijorează. „Politica socială a Uniunii arată un nivel de șomaj acceptabil, adică 5% rata șomajului la nivelul blocului european, dar dacă intri în această cifră vei constata că din acel procent, 25% din tineri sunt șomeri. […] În ziua de azi nu intră în mintea tinerilor că poți avea un salariu de început mai mic de 1.000 de euro pe lună. Au crescut nevoile, într-adevăr, dar parcă au trecut peste niște limite și așteptările tinerilor de la angajatori”, a declarat Traian Băsescu.

Președintele a specificat că nu răspunde întrebărilor despre politica internă sau guvernare, însă a enunțat că cea mai mare realizare pe care a avut-o în mandatul său a fost justiția independentă. În finalul conferinței, Traian Băsescu a oferit tinerilor un sfat: „Să știți că funcția de președinte nu e încărcată de plăcere. Mai ales după ce am zis «lasă că iau pe umerii mei sarcina Guvernului» care trebuia să anunțe tăierile de salarii. Am zis că sunt șeful statului, lasă că anunț eu că nu aveam soluții. Tare nu mi-a plăcut ce a urmat”.

Conferința s-a terminat în aplauzele studenților care s-au oprit să facă poze cu demnitarul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/