Trageţi, fraţilor, de timp

E vară, e cald. Întotdeauna, iarna ne lua pe nepregătite. Acum şi vara ne ia pe nepregătite. Cade pe capul oamenilor fără să dea niciun anunţ, să ştie omul ce-l aşteaptă după ultima ninsoare. Azi a nins şi mâine vine canicula. Vorba unui fotbalist. Cine dracu e canicula asta, care omoară oamenii? S-o stârpim. Dar nu se lasă stârpită. Guvernul Ponta, desigur, ar trebui să facă ceva. Altfel seacă Bârzava de tot. Deja a ajuns numai pietroaie. Apa trece, pietrele rămân. Şi se manifestă din plin în această perioadă. Popii devin ucigaşi. Am văzut un călugăr dansând din buric în plină stradă, trăgând din ţigară ca un căruţaş. Sigur că e distractiv. De căldură? Mascaţii scot de prin găuri cămătari periculoşi, care, dacă nu le plăteşti datoriile inventate, cică te fac sclavi prin alte ţări. S-au declanşat procedurile de privatizare a OLTCHIM-ului, a CFR-Marfă şi a altor societăţi numite găuri negre, unde s-au ascuns căpuşe cât cuprinde. Vor fi concediaţi numeroşi angajaţi, ajunşi acum la disperare. Dar o întrebare tot am. Oamenii ăştia chiar n-au văzut nimic? Doar lângă ei şi-au făcut veacul căpuşele. De ce nu le-au dat peste bot, le-au lăsat să falimenteze societăţile şi să-i aducă şi pe ei în situaţia asta dramatică? Căpuşa, când o vezi, trebuie imediat strivită, deşurubată şi călcată în picioare, altfel nu mai scapi de ea şi îţi bagă mortu- n casă. De-aia e bună şi insolvenţa. Că anulează toate contractele căpuşelor şi le lasă fără obiectul suptului. Şi Hidroelectica a fost o formidabilă vacă de muls. Şi ea e la privatizare. Să fie într-un ceas bun! Dar ce facem cu numita caniculă? Nu vede nimeni cum încinge minţile tuturor? Accidentele de circulaţie se ţin lanţ. Morţi şi răniţi, distrugeri de bunuri, de te iei cu mâinile de cap. Parcă sunt nebuni. Tiruri întoarse, blocând şoselele, de te cruceşti cum au ajuns în asemenea poziţii, ciocniri de pe urma cărora ajung doar grămezi informe de fiare vechi, oameni schilodiţi, ştiţi şi vedeţi şi domniile voastre. Avem nevoie de un guvern competent, bagă iarăşi băţul prin gard Băsescu Traian, stârnind câinii şi aşa morţi de foame. Sunt aici, pare să spună, încă n-am murit şi mai am beţe destule. Numai Vasile Blaga se face că lucrează şi scrie moţiuni fără nicio şansă, de care râde majoritatea parlamentară şi-l trimite la plimbare. Măcar, dacă Elena Udrea punea mâna pe partid, ne mai distram şi noi, pe când cu Vasile Încuiatul n-ai cum schimba două vorbe de duh. Atâta ştie, USL-ul să-şi îndeplinească promisiunile electorale, pe care le tot bâiguie ca o moară stricată. Aşa că tot din partea USL-ului aşteptăm ceva interesant, altfel suntem sortiţi să murim de plictiseală. Dar până la europarlamentare mai e fix un an, timp în care rămânem doar cu canicula. Şi-atunci, ce să mai facem? Vorba lui Hagi: Ai, n-ai minge, tragi la poartă. Trageţi, fraţilor, de timp!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/