Traficanţii se „toarnă” între ei!

Tot mai mulţi tineri gugulani, implicaţi în consumul şi traficul de cannabis şi etnobotanice, au ajuns să răspundă în faţa instanţelor de judecată. Trei dintre ei sunt judecaţi astăzi la Tribunalul Caraş-Severin.

Cristian Cătuţă şi fraţii Cornel şi Dorin Mateescu, cărora drumarii le-au compromis cultura de cannabis în momentul în care au demarat lucrările la şoseaua de centură a Caransebeşului, au intrat în atenţia procurorilor de la Crimă Organizată după ce unul dintre ei a fost audiat ca martor în dosarul traficanţilor de la „Million” şi din zona Restaurantului „Nord”. Este vorba despre tinerii Ioan Andrei, Alexandru Ioja, zis „Geană”, şi Ion Librimir, zis „John”. Aceştia au avut o atitudine sinceră în faţa instanţei, au colaborat cu organele de anchetă şi au primit pedepse cu suspendare, în timp ce, Cătuţă, Cornel şi Dorin Mateescu au ajuns şi ei în sala de judecată. În luna martie a anului trecut, procurorii DIICOT au destructurat o grupare infracţională organizată specializată în traficul de droguri. Fraţii Stănescu, Daniel Berari, Daniel Băran, Sergiu Valentin Todor, Nicolae Căpîlnean şi Latinca Jurca au fost cu toţii condamnaţi, iar unii dintre ei au mărturisit că pe raza oraşului mai sunt şi alţi vânzători de „vise”.

„În dosarul care-şi consumă astăzi primul termen, cei trei inculpaţi sunt acuzaţi de trafic de droguri de risc şi deţinere pentru consum propriu, în formă continuată. Clientul meu, Cătuţă, era minor în momentul comiterii infracţiunilor şi în cazul său încadrearea va fi înjumătăţiţă. În plus, el recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa. Depinde şi de atitudinea procesuală a celorlalţi doi inculpaţi, dar e posibil ca astăzi să fie finalizat acest dost”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/